Prima pagină » Sport » The Guardian: Petrolul a început să joace abia după ce a primit trei goluri

The Guardian: Petrolul a început să joace abia după ce a primit trei goluri

The Guardian: Petrolul a început să joace abia după ce a primit trei goluri
Cotidianul The Guardian a notat, vineri, că echipa Petrolul Ploiești a început să joace în meciul cu Swansea, din play-off-ul Ligii Europa, abia după ce a primit trei goluri și într-un moment în care practic calificarea era deja decisă, însă a menționat că golul serii a fost reușita lui Grozav.

„Unii fani ai lui Swansea au venit târziu, surprinși de ora de start (n.r. – ora locală 19.05). Nu au fost singurii: adversarii au început să joace abia la 7.30, când primiseră deja trei goluri și practic această confruntare din play-off-ul Ligii Europa era terminată înainte de manșa secundă, de joia viitoare. Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a dat echipei sale cinci la sută șanse de a trece de play-off, dar el este renumit pentru latura sa optimistă. Ciudat este că golul serii a venit de la români, după 87 de minute de joc, când Gheorghe Grozav l-a învins pe Michel Vorm cu o foarfecă spectaculoasă”, notează The Guardian, care menționează că Swansea „a zdrobit” Petrolul.

Daily Express scrie că Swansea a avut „o prestație de cinci stele” și că Grozav a înscris târziu un gol „de consolare”.

Daily Mirror consideră că „Swansea este aproape sigur în grupele Ligii Europa, după succesul clar din prima manșă a play-off-ului” și că Gheorghe Grozav a fost autorul unui „spectaculos gol de consolare”.

Formația Petrolul Ploiești a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 5-1 (3-0), de echipa galeză Swansea, într-un meci din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa.

Golurile au fost marcate de Routledge ’14, ’25, Michu ’22, Bony ’59, Pozuelo ’70 pentru gazde, respectiv Grozav ’87 pentru oaspeți.

Meciul retur va avea loc în 29 august, la Ploiești.

Autor

Citește și