Prima pagină » Economic » Cursul BNR a scăzut la 4,4288 lei/euro

Cursul BNR a scăzut la 4,4288 lei/euro

Cursul BNR a scăzut la 4,4288 lei/euro
Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României a scăzut la 4,4288 lei/euro și a atins cel mai redus nivel din ultimele aproape două săptămâni, într-o piață liniștită și unde cotațiile au coborât sub 4,43 lei/euro încă de la deschidere, în cadrul unor tranzacții cu volume foarte reduse.

Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României a scăzut la 4,4288 lei/euro și a atins cel mai redus nivel din ultimele aproape două săptămâni, într-o piață liniștită și unde cotațiile au coborât sub 4,43 lei/euro încă de la deschidere, în cadrul unor tranzacții cu volume foarte reduse.

Paritatea publicată luni de BNR este cu 0,15 bani sub cea de vineri, de 4,4303 lei/euro. O rată de schimb mai redusă decât cea de luni a fost afișată de banca centrală pe 14 august, când euro a fost cotat la 4,4278 lei.

Leul s-a apreciat ușor luni și în raport cu dolarul american, cursul de referință coborând cu 0,3 bani, la 3,3110 lei/dolar, de la nivelul de vineri, de 3,3140 lei/dolar. Acesta este cel mai redus nivel din ultimele aproape patru săptămâni, un curs de referință mai mic decât cel de luni fiind publicat de BNR pe 30 iulie, zi în care dolarul a fost la 3,3081 lei.

Pe de altă parte, rata de schimb leu/franc elvețian a crescut nesemnificativ, de la 3,5861 lei/franc la 3,5864 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Cursul de schimb leu/euro a scăzut sub 4,43 unități încă din primele minute ale ședinței interbancare de luni, iar în prima parte a zilei tranzacțiile au fost realizate la cotasții cuprinse între 4,4250 lei/euro și 4,4300 lei/euro.

La ora 13:00, când BNR anunță cursul de referință, pe piața interbancară, euro era cotat la 4,4285 – 4,4295 lei, respectiv cu 0,95 – 1,05 bani sub nivelurile de vineri din jurul orei 16:15, de 4,4380 – 4,44 lei/euro.

Dealerii spun că rulajele sunt reduse pe piața de la București în principal din cauza absenței jucătorilor străini care tranzacționează de la Londra, întrucât această piață este închisă luni cu ocazia unei sărbători.

Dobânzile afișate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat la 3,19% – 3,69% pe an, de la 1,67% – 2,17% în ședința precedentă, în condițiile în care luni a început o nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.

Totodată, au crescut ușor și dobânzile pentru plasamentele cu scadență la o săptămână, la 3,17% – 3,67% pe an, de la nivelurile de vineri, de 2,98% – 3,48% pe an.

Citește și