China a îndemnat luni la „prudență, cu scopul de a evita orice ingerință”, în urma presupusului atac chimic comis miercuri lângă Damasc, adăugând că doar o „soluție politică” este de luat în calcul în vederea soluționării crizei siriene, relatează AFP.
„Doar o soluție politică poate rezolva criza siriană”, a declarat ministrul chinez de Externe Wang Yi, citat într-un comunicat, în timp ce țări occidentale studiază o opțiune militară împotriva regimului de la Damasc.
„Este necesar ca toate părțile să manipuleze subiectul armelor chimice cu prudență, cu scopul de a evita o ingerință în (încercările) de soluționare pe cale politică a problemei siriene”, a adăugat ministrul.
„Prioritatea numărul unu a momentului este organizarea celei de a doua conferințe la Geneva”, în opinia sa.
Președintele sirian Bashar al-Assad a avertizat Washingtonul că orice intervenție împotriva regimului său va fi sortită „eșecului”, calificând drept „nebunești” acuzațiile occidentalilor cu privire la folosirea armelor chimice de către regimul său, în contextul în care luni urmează să înceapă o anchetă ONU în acest sens.
Regimul a așteptat patru zile după presupusul atac ca să dea undă verde misiunii de experți ONU, aflată deja în țară.
Cancelarul german Angela Merkel a criticat săptămâna trecută Rusia și China pentru întârzierea adoptării la ONU a unei declarații care să ceară Siriei să lase inspectorii organizației să ancheteze în legătură cu atacul.
Rusia, o putere aliată regimului de la Damasc, a avertizat Washingtonul asupra unor consecințe „extrem de grave” în regiune, în cazul unei intervenții militare.
De peste doi ani, China refuză, de asemenea, să susțină apeluri internaționale la exercitarea unei presiuni asupra regimului lui Bashar al-Assad, utilizându-și dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU.