Valoarea de piață a Facebook a depășit pentru prima dată pragul de 100 miliarde de dolari, datorită încrederii investitorilor că rețeaua de socializare își poate majora în continuare veniturile obținute din publicitatea pe smartphone-uri și tablete.
Acțiunile companiei au crescut luni cu 1,9% și au închis la 41,34 dolari, după ce au atins pentru scurt timp nivelul de 41,94 dolari, cea mai ridicată cotație după listarea din luna mai a anului trecut, transmite Bloomberg.
Facebook a crescut pe bursă cu 55% de la începutul acestui an, față de un câștig de 16% pentru indicele Standard & Poor’s 500 al bursei de la New York.
În acest context, rețeaua de socializare a încheiat ședința bursieră de luni cu o valoare de piață de 100,68 miliarde de dolari.
Acțiunile Facebook au scăzut puternic în lunile care au urmat după listare și au ajuns în luna septembrie a anului trecut la un minim de 17,73 dolari, din cauza temerilor investitorilor că nu va reuși să monetizeze numărul tot mai ridicat de accesări de pe dispozitive mobile.
Compania a atras 16 miliarde de dolari prin listarea la bursă, cea mai mare ofertă publică inițială derulată vreodată în sectorul IT.
Facebook a anunțat în luna iulie că 41% din veniturile din publicitate obținute în trimestrul al doilea au fost generate de smartphone-uri și tablete, datorită noilor produse și servicii dezvoltate de companie.
Acțiunile Facebook au crescut cu 56% în ultima lună, datorită rezultatelor peste așteptări anunțate în iulie pentru trimestrul al doilea.
Facebook aanunțat pentru trimestrul al doilea venituri de 1,8 miliarde de dolari, în urcare cu 53% față de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut. Profitul net al companiei a avansat la 333 milioane de dolari, față de o pierdere de 157 milioane de dolari în aprilie-iunie 2012.
Facebook a ajuns la 1,15 miliarde utilizatori activi la jumătatea acestui an.