La preluarea oficială a mandatului de la premierul Victor Ponta, noul ministru al Transporturilor s-a eschivat să formuleze o opinie privind starea trenurilor de călători sau privind prețul unei cartele la metroul bucureștean, invocând faptul că nu a mai călătorit cu aceste mijloace de mai bine de zece ani.
„Nu am călătorit cu metroul, cred că decât cât eram studentă, și asta pentru că rutele pe care călătoream eu nu aveau metrou și călătoream cu tramvaiul sau cu troleibuzul, până să am mașină. Nu știu cât costă un bilet la metrou. Ultima oară am călătorit cu trenul în 2002 sau 2003. Nu știu când au început lucrările la acel tronson (București-Constanța, n.red). Atunci am renunțat, călătoriile durau 6-7 ore. „, a răspuns Mănescu primului test al ziariștilor la minister, cerând „un răgaz de câteva zile, o săptămână, maxim două pentru a evalua situația și a răspunde la toate problemele”.
Până la momentul acela, Ramona Mănescu și-a stabilit prioritrățile: „Accesul la finanțare și integritatea. Orice derapaj va fi sancționat”, a spus ea, fără a se referi la un proiect concret.
Întrebată dacă a avut vreo discuție cu colegul său de partid, Relu Fenechiu, despre stadiul proiectelor din minister, noua titulară de la Transporturi a arătat că a preferat să discute cu Ponta și cu secretarii de stat. „Nu am discutat cu fostul ministru. Am discutat cu domnul prim-ministru, era foarte bien documentat”, a spus Mănescu.
Victor Ponta este însă încrezător în potențialul noului ministru. „Se pune rapid la punct doamna ministru și are sprijinul meu total. Am încredere că se va descurca într-unul din ministerele cele mai dificile ale Guvernului. Prioritățile le-am stabilit împreună: desfășurarea în cât mai bune condiții a POS-T – cel puțin în acest domeniu are și experiența și pregătirea necesară -, privarizarea CFR Marfă, al treilea lucru, știu foarte bine care sunt problmele la CFR Infrastructură, CFR Călători. La fel Tarom cred că va fi o prioritate, e o companie care poate și merită să fie salvată”, i-a trast fostul interimar sarcinile generale.