Oamenii care au fost la Roger Waters

– Au așteptat concertul între câteva luni și 30 de ani. Au fost și spectatori care au mers pentru că au auzit că The Wall este unul dintre cele mai tari spectacole din lume la ora actuală și au fost curioși. Au fost însă și oameni care știau exact ce o să vadă, fani adevărați cărora Pink Floyd le-a marcat tinerețea. Pentru ei, The Wall a fost și a rămas un manifest.

– Au fost nostalgici. Generația benzilor de magnetofon, a plăcilor de vinil și a casetelor video a fost la concert: prin ei, și după 30 de ani, rockul care însoțește povestea traumatizantă a personajului Pink a rămas la fel de proaspăt.

– Au fost mulți. 50.000 au numărat organizatorii. Cred că au fost mult mai mulți. La niciun concert cererea de bilete nu a fost atât de mare. De la stația de metrou Izvor și până la prima poartă de acces, am numărat câteva zeci de oameni care țineau foi A4 în mână: „Cumpăr bilet”.

– Au plâns și s-au înflăcărat. Au fost câteva momente foarte intense emoțional în retorica antitotalitară a d-lui Waters care au prins la un public mai mult decât avizat și sensibil în materie de dictatură. Mulți spectatori aveau lacrimi în ochi la „Another brick in the wall”. În plus, mesajele pacifiste, antirăzboi, neintervenționiste („Bring the boys back home”) au o puternică încărcătură afectivă în orice societate pașnică din lume iar spectatorii români n-au făcut excepție. De remarcat și mesajul în limba română, rostit scrâșnit de dl. Waters, cu bătaie lungă: la cine s-or fi gândit cei prezenți în Piața Constituției atunci când Roger Waters a condamnat terorismul pe care unele state îl practică asupra propriilor cetățeni?

– Au dovedit că sunt un public inteligent și cunoscător. Probabil de sus, de la balconul Casei Poporului, unde au ajuns mulți cu pile la Parlament, s-a văzut foarte bine momentul în care câteva zeci de mii de oameni au ținut ritmul cu mâinile sus. Evident toată lumea a cântat refrenul de la „Another brick in the wall” (când pe scenă a apărut și un grup de copii români), acesta fiind și momentul de maximă participare din partea publicului. Minunat a fost „Confortably Numb”, probabil singurul mare regret al publicului a fost că pe scenă nu a apărut și David Gilmour. La „Mother”, genială inspirația organizatorilor de a scrie în românește pe zid răspunsul la versul „Mother, should I trust the government?” – „La dracu”, nu!” Foarte sănătoasă și reacția publicului.

– Au făcut poze și au filmat ca la balamuc, deși Roger Waters i-a rugat insistent să încerce, pe cât posibil, să evite folosirea aparatelor de fotografiat și a telefoanelor mobile cu flash, pentru că strică efectele vizuale ale spectacolului. Cred că la ora asta geme Facebook-ul și Youtube-ul de mărturii personale de la concert. Nu i-aș certa prea tare pe români pentru acest lucru: în fond, este mutația lumii în care trăim, în care smartphone-ul a devenit o prelungire organică a mâinii. Iar tentația de a lua cu tine măcar o imagine din minunatul carusel de imagini puse în scenă de Roger Waters a fost foarte mare.

– N-au cerșit bis. Un public matur și inteligent a înțeles că The Wall este mai mult decât un concert, este o operă rock în care nimic nu e aruncat la voia întâmplării, în care fiecare act are rostul lui și în care sfârșitul nu poate fi decât unul. Micul moment muzical de la final, în care dl. Waters și trupa s-au prezentat publicului, a semănat mai degrabă cu finalul unei piese jucate pe o scenă de teatru, decât cu un concert de rockeri.

– Au speriat ploaia. Spectatorii au fost sfătuiți să-și aducă pelerine, pentru că va turna cu găleata. A început să plouă la o oră după terminarea concertului, când mare parte dintre ei erau deja instalați la terasele din Centrul Vechi.

– Mi-au oferit bucuria de a vedea pentru câteva ore o Românie frumoasă, cu oameni deschiși și relaxați, care au știut să se ridice la înălțimea cadoului pe care Roger Waters ni l-a făcut într-o noapte de vară.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK