O melodie lăutărească a lui Gabi Luncă a fost surpriza slovacilor pentru Traian Băsescu și „dedicația pentru români” la o ceremonie la care șeful statului a participat astăzi în Slovacia.
Invitat la Banská Bystrica, la dezvelirea plăcilor comemorative în cinstea armatei române și ruse, eliberatoarele orașului acum 69 de ani, Traian Băsescu a primit la final un cadou de la autoritățile locale. O artistă slovacă a fost invitată să cânte „o baladă românească”. Melodia aleasă: un cântec lăutăresc al lui Gabi Luncă – „Pomule, de ce te-apleci”, pe care Băsescu nu a primit-o cu prea mult entuziasm.
La ceremonia la care a participat și Serghei Narîșkin, președintele Dumei de la Moscova, artista locală a fost invitată să destindă atmosfera imediat după discursul lui Băsescu în care președintele susținuse că ” trebuie să respingem xenofobia, rasismul, care sunt elemente care încep să apară cu vitalitate pe teritoriul Europei. „Români, slovaci, ruși, avem obligația să luptăm împotriva acestor fenomene care au adus dezastre”, a spus Băsescu la Banská Bystrica.
Președintele a ajuns la Banská Bystrica după o oprire la Zvolen, unde a depus coroane la Cimitirul Militar al Armatei Române. 11.000 de soldați români au murit în urmă cu 69 de ani pentru eliberarea Cehoslovaciei.