Deputatul PNL, Ludovic Orban, i-a solicitat fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu să se autosuspende din toate funcțiile deținute în partid până la soluționarea dosarului în care a fost condamnat, au declarat surse din PNL pentru MEDIAFAX.
Orban i-a cerut vineri în cadrul Delegației Permanente a PNL de la Mamaia să se autosuspende din toate funcțiile deținute în partid, respectiv din cea de vicepreședinte și lider al organizației PNL Iași, până la momentul soluționării în instanță a dosarului în care acesta a fost condamnat în primă instanță.
Sursele citate au precizat că Orban a motivat prin faptul că imaginea PNL a fost grav afectată de scandalul privind ministerul Transporturilor și condamnarea acestuia la închisoare, în primă instanță.
Răspunsul lui Relu Fenechiu a fost că Orban promovează linia lui Andrei Chiliman în PNL. Ulterior, Orban a precizat că nu face parte din gruparea Chiliman și nu dorește să fie asociat mișcării promovate de acesta.
De asemenea, președintele PNL Crin Antonescu ar fi precizat că decizia autosuspendării îi aparține personal lui Fenechiu.
Andi Manciu, [email protected]