Poliția ungară l-a arestat pe șoferul bulgar suspectat de producerea accidentului pe autostrada M5, la 25 de kilometri sud-est de Budapesta, în care au murit trei cetățeni români, iar alți șase sunt grav răniți, a anunțat vineri seara poliția pe site-ul său de Internet, relatează MTI.
Un camion de 42 de tone cu numere de înmatriculare bulgărești, care se îndrepta spre Budapesta, a intrat vineri dimineața în vehiculele oprite în coloană într-un ambuteiaj pe autostradă, fără urme de frânare. Coliziunea a implicat trei microbuze și șase autoturisme, a declarat Ministerul ungar de Interne.
Treisprezece persoane au fost grav rănite, iar 14 au suferit răni ușoare, printre acestea numărându-se și șoferul bulgar. Toți răniții, inclusiv din România, Bulgaria, Serbia și Turcia sunt tratați în trei spitale din Budapesta și două din provincie.
Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter și cel de Externe Janos Martonyi au transmis condoleanțe familiilor victimelor și au asigurat partea română că Ungaria va face tot posibilul pentru a rezolva problemele legate de accident. Secretarul de stat pentru Sănătate, Miklos Szocska, a declarat că toți răniții primesc îngrijire medicală adecvată.
Vineri după-amiază, România a trimis un avion militar la Budapesta pentru a repatria răniții.