Băsescu le urează „La mulți ani! ” românilor, de Ziua limbii române

Băsescu le urează La mulți ani!  românilor, de Ziua limbii române
Publicat: 31/08/2013, 15:09
Actualizat: 19/03/2017, 10:08

Președintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române, menționând că transmite susținerea și aprecierea sa românilor din străinătate pentru eforturile pe care le fac ca să păstreze vie în familiile și în comunitățile lor limba română.

Șeful statului amintește, în mesaj, că în 31 august sărbătorim, începând din acest an, Ziua Limbii Române – „o zi în care românii și vorbitorii limbii române de pretutindeni cinstesc unul dintre cele mai importante simboluri ale identității noastre naționale”.

„În lume trăiesc, astăzi, în jur de 30 de milioane de vorbitori ai limbii române, iar, pentru aproape 25 de milioane dintre aceștia, româna este limba lor maternă. În această zi, gândurile mele se îndreaptă spre toți românii, dar, mai ales, spre cei care trăiesc în comunitățile din afara granițelor țării pentru care limba română rămâne cel mai important și cel mai valoros element al identității lor naționale. De aceea, cu acest prilej, doresc să le transmit toată susținerea și aprecierea mea pentru eforturile pe care le fac ca să păstreze vie în familiile și în comunitățile lor limba română chiar, uneori, cu prețul înfruntării multor greutăți și ostilități”, afirmă Băsescu.

Potrivit președintelui, avem datoria de a păstra și de a cultiva limba română ca fundament al spiritualității și al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii și a solidarității de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume.

„La mulți ani, români, la mulți ani, vorbitori ai limbii române!”, se arată în încheierea mesajului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...