SINDROMUL NU. Definiții. Ce este stresul posttraumatic? VIDEO

Pe scurt:

– nume de-a lungul timpului: dorul de țară, șocul obuzului, oboseala/stresul de luptă, Sindromul Golfului

– stresul posttraumatic este reacția firească a corpului la o traumă foarte puternică: război, situație de pericol de moarte, viol, catastrofe naturale, accidente de circulație, expunerea la violență extremă, moartea cuiva apropiat

– NU este o afecțiune a mediului militar; se întâlnește și în mediul civil

– principalele simptome: tulburări ale somnului sau de alimentație, coșmaruri, flashback-uri/gânduri recurente, evitarea subiectului sau a stimulilor, stare de teamă, anxietate, probleme de concentrare, iritabilitate

– nedepistat, nediagnosticat, netratat: alcoolism, dependență de medicamente sau droguri, violență, izolare extremă, gânduri suicidale, cronicizarea afecțiunii

– reprimarea și negarea emoțiilor, cauzele majore ale apariției TSPT

– afectează și familiile; trauma secundară este la fel de serioasă

– suicidul este principala cauză a morții persoanelor cu stres posttraumatic

În cifre:

– 70% dintre oameni au o experiență traumatică de-a lungul vieții lor (dr. Barbara Rothbaum, Emory University School of Medicine, Atlanta, SUA)

– 8% din populația mondială va dezvolta tulburarea de stres posttraumatic la un moment-dat

– Oficial, cel puțin 50% dintre oamenii expuși la traumă în toată lumea încearcă să se sinucidă; 27% dintre ei vor încerca și a doua oară; 15-20% se vor sinucide

– 1 din 4 supraviețuitori ai unui infarct dezvoltă TSPT, 1 din 9 vor suferi de TSPT cronic

– 50% din oamenii cu TSPT, civili și militari, suferă și de depresie

– În medie, la nivel mondial, 18 soldați sau veterani se sinucid zilnic

– În 2012, armata Statelor Unite a pierdut, pentru prima oară, mai mulți ofițeri activi din cauza sinuciderilor decât în misiunea din Afganistan: 349 de soldați s-au sinucis, 229 au fost uciși în Afganistan

– Până la 20% dintre soldații americani care au fost în Irak și Afganistan au simptomele stresului posttraumatic și doar jumătate dintre ei se tratează (studiu RAND Corporation)

FOTO: NPR.ORG

Istoric

Tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) a existat dintotdeauna. În secolul al XVI-lea, de exemplu, i se spunea nostalgie (diagnostic aplicat soldaților suedezi pentru prima oară în 1678). Mai târziu, nemții și germanii au numit ceea ce astăzi știm că este TSPT „boală de țară” și era asociată tot cu simptomele manifestate de soldați pe câmpul de luptă. De-a lungul secolului al XIX-lea, a avut nume diferite și a fost înțeles diferit.

„Există o istorie bogată”, ne-a povestit doctorul Paul Fink, fost președinte al Asociației Americane de Psihiatrie. „După Primul Război Mondial, i s-a spus șocul obuzului. După al Doilea Război Mondial, i s-a spus oboseală de luptă. Pe urmă, după Războiul din Vietnam, a devenit stresul posttraumatic. Am avut această tulburare în toate războaiele și pe tot parcursul secolului XX”, atrage atenția expertul american, cu o experiență foarte bogată în domeniul stresului posttraumatic.

Dr. Paul Fink // FOTO: Gândul

Indiferent de epocă, de război sau de numele care a fost dat acestei tulburări, exista un numitor comun: soldații care manifestau astfel de simptome erau considerați slabi, lași, nepregătiți de luptă. Stigmatul asociat stresului posttraumatic, la fel ca în cazul problemelor de sănătate mintală în general, a existat de la început. De la nevoia de a ataca acest stigmat a pornit și investigația gândul pe acest subiect.

TSPT a fost recunoscut oficial și inclus în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) abia în 1980.

Trauma

Pentru a putea vorbi despre stres posttraumatic, trebuie întâi să înțelegem ce este trauma, evenimentul declanșator al acestei tulburări. „Conceptul de traumă presupune trei aspecte: existența situației traumatice, care este extrem de amenințătoare și copleșitoare pentru individ; reacția internă față de acea situație, adică reacția sistemului nervos autonom, care activează toate resursele fizice și mentale disponibile pentru ca persoana respectivă să poată gestiona criza; de asemenea, consecințele pe termen lung, mediu și scurt care derivă din acea activare internă”, ne-a explicat Maria-Magdalena Macarenco, psiholog clinician și psiholog militar care activează în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Diana Vasile, psihoterapeut și conferențiar universitar la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Hyperion din București subliniază că neputința de a pune în cuvinte experiența traumatică, „pe care o trăim cu tot corpul” este unul dintre elementele definitorii ale traumei. Trauma „este o experiență în care noi ne simțim depășiți, copleșiți de sentimentul de neputință, de abandon și de lipsă de apărare și care, pe termen lung, determină o înțelegere diferită despre sine, despre propria persoană și despre lumea în care trăim”, a mai explicat Vasile, care este și președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei. Când vorbește despre traumă, Diana Vasile are o metaforă pe care o știe deja oricine a interacționat cu ea: trauma este o rană sufletească – una foarte puternică. O astfel de rană ne face să ne simțim „depășiți, copleșiți, blocați de sentimentul de neputință”.

Neputința și sentimentul de pericol merg întotdeauna împreună. „De aceea nici nu putem face nimic, pentru că sentimentul de pericol, că ne destructurăm, este foarte mare”, spune Diana Vasile. Nu întotdeauna trebuie să fie sentiment de pericol la adresa ta. Există un tip de traumă care se naște din asistarea la punerea în pericol a vieții cuiva.

Stresul posttraumatic – definiții, cauze și simptome

„Stresul posttraumatic este una dintre cele mai severe traume care se pot întâmpla. Indiferent că este în mediul militar sau în mediul civil, constituie o urgență psihiatrică, psihologică”, spune colonel dr. Adrian Prisăcaru, șeful Laboratorului Psihologic (cu numele vechi: Secția de psihologie) din cadrul Armatei Române.

Col. Adrian Prisăcaru // FOTO: Gândul

„De altfel, stresul posttraumatic trebuie foarte bine înțeles. El are o cauză – poate că dintre toate tulburările psihice are cauza cel mai bine determinată: existența unui eveniment stresor în viața individului, confruntare cu elemente violente, care pun în pericol viața persoanei. Ulterior, dacă această sursă putea să genereze moartea persoanei în cauză sau putea să creeze o spaimă, o groază, un element terifiant în existența sa, dacă ulterior acestor elemente apar gândurile recurente, visele, dacă individul încearcă să evite orice alt stimul care l-ar pune în situația de reactivare a momentului respectiv, iată câteva lucruri care dau per ansamblu imaginea stresului posttraumatic”, explică predecesorul lui Adrian Prisăcaru la conducerea structurii de pshiologie din Armată, psihologul Edmond Cracsner.

Psih. dr. Diana Vasile // FOTO: Gândul

„Este interesant că în România noi nu prea folosim ca diagnostic tulburarea de stres posttraumatic. Este mult mai ușor să identificăm depresia, să identificăm tulburările de anxietate, este mult mai ușor să diagnosticăm dependențele de substanțe care apar în urma experiențelor traumatice, pentru că PTSD-ul, tulburarea de stres posttraumatic, așa cum este descrisă ea în Manualul Tulburărilor Psihiatrice, este destul de greu să fie identificat”, spune Diana Vasile. Pentru a pune un astfel de diagnostic sunt necesare între 3 și 5 simptome (părerile sunt divergente în rândul experților). Uneori, aceste simptome nu apar sau nu sunt identificate în același timp, de aici rezultând și dificultatea de a diagnostica stresul posttraumatic.

„TSPT apare ca diagnostic în momentul în care există niște simptome, în urma trăirii unor experiențe în care propria viață sau viața altcuiva – important, de regulă, pentru noi – a fost pusă în pericol. Aceste simptome sunt: senzație iminentă de destrucție, repetarea amintirilor sau a unor sentimente. Pe lângă sentimentul acesta de distrucție, mai e un sentiment imens de neputință, care este rapid compensat prin teamă, furie, iritabilitate și repetarea unor imagini, a unor senzații corporale care au fost prezente în timpul traumei. De multe ori, avem tulburări de alimentație, nu mai putem dormi bine”, enumeră președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din București.

Dr. Paul Fink, fost președinte al Asociației Americane de Psihiatrie, vorbește în primul rând despre problema coșmarurilor, cel mai des întâlnit simptom asociat TSPT. „Pe urmă, flashback-uri. Îți revin acele amintiri de multe ori, vezi evenimentul în fața ochilor tăi: cum este ucis un copil dintr-un sat, cum îți moare un prieten”.

Poate cel mai puțin înțeles aspect legat de stresul posttraumatic este că, deși istoric a fost cunoscut în relație cu mediul militar, cu participarea la război, el nu este nicidecum o tulburare a armatei. Stresul posttraumatic este întâlnit și în viața civilă, cele mai dese cazuri fiind în urma accidentelor de circulație – una dintre marile probleme ale României -, a violurilor sau catastrofelor naturale. „Cu siguranță, în urma oricărui accident, mai ales unul dramatic, stresul posttraumatic se instalează”, consideră psihologul Edmond Cracsner, lector universitar, președinte al filialei din București a Colegiului Psihologilor din România și fost președinte al Laboratorului psihologic din cadrul Armatei Române.

Foarte important, există forme mai ușoare și forme mai grave de stres posttraumatic. Mai mult, multe cazuri se rezolvă „de la sine”, prin mecanismele de apărare și vindecare ale corpului nostru, dar și datorită sprijinului celor apropiați.

Psih. Maria-Magdalena Macarenco // FOTO: Gândul

Simptomele de stres posttraumatic pot apărea imediat după expunerea la traumă sau, pentru că evenimentul este inhibat, pot apărea mult mai târziu, în urma contactului cu un factor declanșator. „Simptomele pot apărea imediat după traumă, dar și mult mai târziu. Când apar imediat după traumă, în primele două zile de la traumă, apare reacția posttraumatică. Dacă reacția posttraumatică durează între 2 zile și o lună, diagnosticul este de tulburare acută de stres posttraumatic. Când vorbim despre stresul posttraumatic, înseamnă că a trecut mai mult de o lună de la evenimentul traumatic. Tulburarea poate debuta fie după o lună, fie după două, fie după câțiva ani. De fapt, nu trauma duce la tulburare, ci reacția pe care persoana care a trecut prin traumă o are”, punctează psihologul militar Maria-Magdalena Macarenco.

Cu cât oamenii evită să vorbească despre sau să intre în contact cu ceva asociat traumei suferite, cu atât este mai dificilă procesarea emoțiilor (răspunsul natural al corpului nostru).

„Să ții în tine un eveniment traumatizant este o greșeală. Pentru că asta spune ceva despre persoana respectivă. Înseamnă că vrea să evite din nou să povestească despre situația respectivă și asta previne vindecarea. Nu poți să ții în tine și să speri că timpul le va rezolva”, susține psihologul militar Maria-Magdalena Macarenco. Timpul nu vindecă trauma, sublinează ea. „Este important să vorbești cu cei din jur, să te cunoști și să știi că, de fapt, tu, cel de acum, nu mai erai cel de dinainte. Este important ca cei din jurul tău să aibă curajul să îți spună: ‘noi te vedem schimbat, credem că ai nevoie de ajutor de specialitate sau măcar spune-ne nouă ce te supără, ce s-a întâmplat acolo, de fapt””.

Cât de mult știu românii despre traumă? „Românii știu și puțin, știu și mult”, ne răspunde psihologul Edmond Cracsner, fost șef al Secției de Psihologie Militară din cadrul Statului Major General. „Știu puțin din perspectivă teoretică, știu mult din trăirile pe care le au vizavi de evenimentele cu care se confruntă. Din punct de vedere teoretic, se face puțină informare, prevenție în sensul acesta. În schimb, situațiile pe care le trăim, evenimentele chiar începând după 1990, unele evenimente mai actuale – participările militarilor noștri în Irak, Afganistan și alte teatre de operații militare – , dar și evenimente curente ale zilelor noastre, pe care, chiar dacă nu le trăim toți, le auzim prin intermediul emisiunilor de știri. Anumite programe transmit aproape zilnic evenimente majore care marchează viața unora dintre noi. Nu mai puțin recente fiind evenimentele din Muntenegru, spre exemplu. Accidentele de circulație în general, nenumărate pe șoselele noastre, accidente de muncă. Cu siguranță, în urma oricărui accident, mai ales unul dramatic, stresul posttraumatic se instalează”, continuă Cracsner, profesor universitar și președinte al Colegiului Psihologilor din România.

Psih. dr. Edmond Cracsner // FOTO: Gândul

Tocmai pentru că nu se știe, expertul accentuează mult nevoia informării populației, a educației în scopul prevenției, spune el: „Oamenii consideră că evenimentele care trec peste ei sunt mai mult personale, așteaptă mai puțin de la ceilalți, încearcă prin resurse proprii să-și rezolve problemele, caută mai puțin sprijin, uită că există persoane cu abilități, competențe, calificare în domeniu – psihologi, psihiatri, asistenți sociali. Cred că nu se face suficient în momentul de față pentru a informa, pentru a ști că există astfel de persoane cu o calificare deosebită și care pot să asigure, într-adevăr, suportul psihologic necesar reechilibrării persoanelor care au trecut printr-o traumă”.

Dacă ai trecut printr-o traumă și vrei să știi dacă ai vreun diagnostic asociat stresului posttraumatic, poți face acest test online: http://www.healthyplace.com/psychological-tests/ptsd-test/ Atenționăm cititorii că testul este doar un indicator al posibilelor simptome, nu un diagnostic medical. Pentru mai multe informații despre traumă și stresul posttraumatic, contactați [email protected]

Câteva surse de informare online:

Psychological Support for the Romanian Combat Troops Before, During and After Deployment

Tulburarea posttraumatică. Abordări

Stresul posttraumatic. Un alt punct de vedere

Selecția psihologică pentru intrarea în sistemul militar prin prima modelului inteligențelor multiple

Forum pentru soldați creat de un militar canadian care a suferit de stres posttraumatic

Institutul Național de Sănătate Mintală, SUA

Healthy Place

HelpGuide

PsychCentral

Departamentul pentru Veterani, SUA