Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, cumpără Euskaltel, echipă de ciclism care își anunțase recent încetarea activității din motive financiare, și, dacă tranzacția se va realiza, formația din Țara Bascilor va rămâne în World Tour și în 2014, informează L’Equipe.
„S-a ajuns la un acord de principiu. Negocierile ar trebui să se finalizeze în următoarele săptămâni”, au anunțat reprezentanții echipei Euskaltel.
Pentru a se menține în elita ciclismului, Euskaltel are nevoie de un buget minim de șase milioane de euro. Suma ar putea fi acoperită de un sponsor al lui Alonso. Totodată, sediul echipei ar putea fi mutat din Țara Bascilor în Asturia, regiunea natală a pilotului de la Ferrari, dar și a liderului Samuel Sanchez.
Noua echipă va respecta contractele cicliștilor care sunt legitimați în acest moment la Euskaltel Euskadi pentru 2014 și 2015. Transparența și toleranța zero reprezintă fundația pe care se va construi acest proiect”, a declarat Alonso, pe site-ul său oficial.
La 20 august, Euskaltel Euskadi, care îl are în componență pe medaliatul olimpic Samuel Sanchez, a anunțat că se va desființa din 2014 din cauza lipsei de fonduri. Acest anunț a fost făcut cu câteva zile înainte de începerea Turului Spaniei de grupul de telecomunicații Euskaltel, care sponsoriza echipa de ciclism de 17 ani.
„Euskaltel Euskadi nu poate continua activitatea și în 2014 în lipsa unui sponsor secundar. Sosirea unui al doilea sponsor nu a avut loc, ceea ce face imposibilă participarea echipei în cursele din 2014. Regretăm că nicio companie nu s-a angajat în sponsorizarea celei mai vechi echipe de ciclism din actualul pluton”, se arată în comunicatul sponsorului, care le-a permis rutierilor să-și caute alte echipe.
Euskaltel, principalul sponsor al echipei de ciclism, a asigurat 3,5 milioane de euro din totalul bugetului anual de nouă milioane de euro, iar în 2013 a contribuit cu șapte milioane de euro. Compania de telecomunicații a mai indicat că în cei 17 ani de sponsorizare a echipei de ciclism a cheltuit peste 45 de milioane de euro.