Polițiștii și procurorii fac verificări la adăpostul la care au fost duși cei șase câini ridicați luni de pe terenul de lângă Parcul Tei unde a fost sfâșiat copilul de patru ani, potrivit unor surse din Poliție.
Polițiștii Serviciului Omoruri și Serviciului Criminalistic de la Poliția Capitalei împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-au dus miercuri la adăpostul la care au fost duși cei șase câini ridicați luni pentru a face „verificări punctuale”, conform surselor citate.
Surse apropiate anchetei susțin că vor fi ridicate cipurile din urechile maidanezilor.
Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, pe proprietatea unei firme, din apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.
Pe corpul copilului au fost găsite sute de plăgi, la autopsie stabilindu-se că acesta a murit din cauza hemoragiei externe, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală. Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de mușcături de câini.
Șase câini au fost ridicați de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei, unul dintre aceștia având urme de sânge, a declarat Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).
Câinele care a fost găsit cu sânge pe bot fusese sterilizat de ASPA și adoptat de Fundația Caleidoscop în 2008, a spus Băncescu.
O femeie care a fost membră a Fundației Caleidoscop și a semnat formularul prin care câinele care a ucis un copil a fost adoptat în 2008 de acest ONG, angajându-se să nu îl abandoneze, spune că ceea ce s-a întâmplat a fost un accident, iar ea are conștiința curată, potrivit stirileprotv.ro.
Pe formularele de adopție și revendicare scrie că Fundația Caleidoscop se angajează să nu abandoneze câinele, iar în cazul în care nu îl mai dorește să îl predea Administrației pentru Supravegherea Animalelor.
Semnătura de pe formular îi aparține Laviniei Mirela Nica, care era pe atunci voluntar al ONG-ului Caleidoscop. Tot ea și-a asumat răspunderea în numele organizației pentru alți opt maidanezi.
„Teoretic trebuia să am grijă de el, practic nu. Pentru că nu erau scoși pe nume propriu, ci pe numele asociației. Dacă trebuie să învinovățim pe cineva, trebuie criticată asociația pentru că nu și-a asumat responsabilitatea. Era o situație de compromis, primăria știa, dar trebuia să eliberăm locurile. Am înțeles că s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am conștiință curată și mă ocup în continuare să salvez animale”, a declarat femeia.
Potrivit formularului de revendicare, societatea Caleidoscop a adoptat animalul pe 24 decembrie 2008, adică exact în Ajunul Crăciunului, la adresa din formular – strada Brașov numărul 30, în Sectorul 6.
Reprezentanții de astăzi ai ONG-ului sunt de negăsit, așa că nimeni nu poate explica ce caută câinele lor din Sectorul 6 în Parcul Tei, la 10 kilometri distanță. Mai mult, vecinii spun că nu au auzit niciodată de organizația Caleidoscop și nici de președintele ei, Carmen Secăreanu.