Rupert Murdoch vinde 33 de publicații locale din SUA

Rupert Murdoch vinde 33 de publicații locale din SUA
Publicat: 04/09/2013, 16:58

Grupul media News Corporation, deținut de magnatul Rupert Murdoch, a anunțat, marți, că a vândut 33 dintre publicații sale locale din SUA unei companii afiliate fondului de investiții american Fortress Investment Group LLC, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită, informează AFP.

Tranzacția vizează compania Dow Jones Local Media Group, care include printre alte publicații și 8 cotidiane și 15 săptămânale locale, a anunțat News Corp într-un comunicat de presă.

„Aceste publicații au o lungă tradiție în deservirea comunităților lor și au angajați talentați”, a declarat directorul general al News Corp, Robert Thomson, în comunicat.

„Suntem convinși că aceste publicații vor continua să prospere sub noua conducere, dar ele nu mai corespundeau cu noua strategie a companiei News Corp”, a adăugat Robert Thomson.

Compania Dow Jones Local Media Group include printre altele: Times Herald-Record (publicat în Middletown, New York); Cape Cod Times (care apare în Hyannis, Massachusetts); The Record (Stockton, California); The Standard-Times (New Bedford, Massachusetts); The Pocono Record (Stroudsburg, Pennsylvania); The Herald (Portsmouth); The Mail Tribune (Medford) și The Daily Tidings (Ashland).

Pe lângă cotidiane și săptămânale, Dow Jones Local Media Group deține și alte operațiuni în print și online, inclusiv site-uri, reviste și alte publicații de nișă.

Rupert Murdoch este fondatorul și președintele grupului media News Corporation. News Corporation a finalizat până la sfârșitul lunii iunie proiectul său de scindare, în companii diferite, a diviziei editoriale de activitățile de divertisment.
Divizia de cinema și televiziune – inclusiv studiourile 20th Century Fox, rețeaua de televiziune Fox și postul Fox News – a fost separată de cea care include ziarele și operațiunile de publishing ale grupului News Corp.

Din grupul media News Corp. fac parte și publicațiile americane Wall Street Journal și New York Post, dar și ziarele britanice Sunday Times și The Sun, dar și The Australian și editura HarperCollins.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...