Casa Regală a României spune că va sprijini salvarea Roșiei Montane, se arată într-un comunicat de presă.
„Casa Regală a României, care a fost martora directă a prăbușirilor identitare, instituționale și economico-sociale din a doua jumătate a secolului trecut, nu are cum să fie indiferentă la drumul Roșiei Montană în viitor. Alături de Academia Română, de Bisericile Ortodoxă și Catolică și de societatea civilă, Familia noastră va sprijini, în orice fel posibil, salvgardarea și înflorirea virtuților și valorilor Roșiei Montană, așa cum s-au dăltuit ele timp de două mii de ani”, arată aceeași sursă.
Comunicatul este semnat de Principesa Margareta a României, care spune că Roșia Montană posedă o tradiție bi-milenară, iar uimitoarele sale galerii, păstrate în vreme, vorbesc despre epoca daco-romană, despre cea medievală și despre cea modernă”.
„Dar Roșia Montană are o frumusețe naturală și o tradiție vie, care sălășluiesc deopotrivă în armonia naturii și în sufletele și mințile oamenilor care o locuiesc.Multe sunt motivele pentru care Roșia Montană ar trebui să fie un exemplu de conectare, armonie, prosperitate și un model de dezvoltare europeană din Mileniul III. Din păcate, felul în care ținutul a fost tratat în ultimii patruzeci de ani a atentat serios la prezentul și viitorul lui”, se precizează în comunicat.