Târg de Sfânta Maria, sâmbătă și duminică, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”

Târg de Sfânta Maria, sâmbătă și duminică, la Muzeul Satului Dimitrie Gusti
Publicat: 05/09/2013, 18:22
Actualizat: 13/12/2013, 07:35

Târgul de Sfânta Maria îi așteaptă pe bucureșteni, sâmbătă și duminică, începând cu ora 12.00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, cu un program artistic și cu secrete despre origami dezvăluite de maestrul Yusai Shokoin din Japonia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

În satele României, dar și la orașe, în data de 8 septembrie sunt organizate târguri și iarmaroace cu produse și fructe de sezon, cu obiecte meșteșugărești necesare în gospodărie. De asemenea, tot în această perioadă se strâng ultimele plante de leac. Este timpul nucilor, al viilor și se pregătesc ogoarele pentru recoltele viitoare.

La Târgul de Sfânta Maria de la Muzeul Satului ritmurile muzicii militare, cântecele și jocurile din Teleorman, Argeș și Suceava, statuile vivante ale Teatrului Masca, atelierele de creație – icoane pe sticlă și împletituri în sfoară vor anima târgul în cele două zile ale evenimentului.

Astfel, târgul meșterilor populari va avea loc, sâmbătă și duminică, de la ora 9.00 până la ora 19.00. Programul artistic va avea loc duminică de la 12.00 la 17.00.

Totodată, la muzeul se vor desfășura ateliere de creație cu participare gratuită începând de la ora 12.00 până la 15.00. Tot cu acest prilej, vizitatorii vor avea ocazia să afle cum se fac nodurile japoneze, precum și mici secrete despre origami de la maestrul Yusai Shokoin din Japonia care va fi prezent la muzeu, cu echipa sa, pentru al treilea an consecutiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță