370.000 de lei pentru restaurarea Porții Sărutului

370.000 de lei pentru restaurarea Porții Sărutului
Publicat: 06/09/2013, 13:45
Actualizat: 02/02/2019, 07:27

Institutul Național al Patrimoniului (INP) a alocat fonduri de peste 370.000 de lei pentru lucrările de restaurare și conservare a monumentului emblematic Poarta Sărutului de la Târgu-Jiu, creat de sculptorul Constantin Brâncuși.

Potrivit unui comunicat de presă, monumentul emblematic face parte din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv care ar putea fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO începând cu anul 2015.

În vederea realizării proiectului de restaurare și conservare, Institutul Național al Patrimoniului a alocat fonduri de 371.656,44 lei. Astfel, operațiunile executate la Poarta Sărutului includ înlocuirea tablei de plumb existente, aplicarea unei izolații bituminoase, curățarea pietrei, biocidare și hidrofugare.

Procesul de restaurare este estimat pentru finalizare între 5 și 10 octombrie.

„Reabilitarea Porții Sărutului reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale Institutului Național al Patrimoniului din acest an. Interesul primordial în restaurare este de a pune în valoare această capodoperă a artei contemporane universale și de a contribui astfel la creșterea calității operei. Mai mult, restaurarea Porții Sărutului va cântări mult, ca investiție, în evaluarea dosarului pentru UNESCO. Pentru Târgu Jiu și comunitatea locală, această lucrare va aduce beneficii materiale și simbolice, mai ales că întregul ansamblu al lui Brâncuși reprezintă un centru de atracție turistică”, a declarat Alexandru Muraru, director general al Institutului Național al Patrimoniului.

De asemenea, INP este instituția abilitată să realizeze întregul dosar pentru înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Un grup alcătuit din arhitecți, istorici de artă și arheologi ai INP, împreună cu Ministerul Culturii și cu autoritățile locale din Gorj au întreprins în ultimele luni proceduri și acțiuni complexe pentru ca dosarul complet să ajungă la UNESCO. Includerea operei lui Brâncuși de la Târgu Jiu în Patrimoniul Mondial UNESCO este un proces la capătul căruia România va promova un nou ansamblu de valoare culturală universală și va aduce un binemeritat tribut marelui artist.

Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial. Brâncuși a fost solicitat în 1935 să construiască un monument comemorativ în memoria eroilor gorjeni. Acesta propune ridicarea unei coloane compuse din 17 module. Mai târziu, adaugă o poartă monumentală, apoi o masă și o serie de scaune. „Calea Eroilor” este o materializare a ancestralei tradiții românești legată de cultul morților, sublimând mai toate obiceiurile legate de „marea trecere”. Ansamblul începe pe malul Jiului – apa curgătoare, simbol al călătoriei fără întoarcere, dar și linie a frontului – loc al jertfei eroilor. Masa Tăcerii amintește de mesele destinate morților neplecați sau celor veniți „la zile mari”. Scaunele așezate la mare distanță sunt parcă făcute pentru umbrele tăcute ale celor ce nu mai sunt. Poarta Sărutului este descrisă de Brâncuși însuși ca o trecere către „lumea de dincolo”. Coloana fără sfârșit este un cântec etern care ne duce cu sine în înfinit, o scară către cer.

Ansamblul Constantin Brâncuși cinstește moartea eroică, dar în același timp aduce un elogiu vieții nepieritoare. Axa „Calea Eroilor” are o lungime de circa 1,8 kilometri. Aceasta a fost realizată în 1937-1938, cu fonduri alocate de Liga Națională a Femeilor Române din Gorj, condusă de Arethia Tătărescu, soția primului – ministru liberal Gheorghe Tătărescu.

Constantin Brâncuși (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj – decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții majore la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Constantin Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa