Unul dintre ultimele experimente făcute de Charles Darwin și probabil cel mai înfricoșător a fost reluat de Universitatea Cambridge în încercarea de a înțelege mai bine felul în care mușchii faciali reușesc să reflecte sentimentele oamenilor, scrie DailyMail.
Numerele extrase la loto în data de 8 august. Ce premii s-au câștigat
Părintele teoriei evoluționiste obișnuia să le arate invitaților săi un set de fotografii care îl înfățișau pe un francez cu fața schimonosită, sub acțiunea unor stimuli electrici, și îi ruga să denumească emoțiile pe care acesta le trăia printr-un singur cuvânt.
Fotografiile erau realizate de neurologul Duchenne de Boulogne, care a catalogat expresiile faciale drept „gimnastica sufletului”.
Pe baza răspunsurilor pe care le-a primit de la 24 de persoane, Darwin a publicat o lucrare. Ambiția sa era să stabilească dacă există emoții universale și în ce măsură ele au fost modificate de timp, limbă sau cultură.
În prezent, Universitatea Cambridge a reluat experimentul și a intervievat 18.000 de persoane, în speranța că va reuși să răspundă la întrebările care îl frământau de Darwin în ceea ce privește existența emoțiilor de bază și capacitatea oamenilor de a le controla.