Avocatul lui Radu Dogaru: Olga Dogaru a dat cinci dintre tablouri unui bărbat

Avocatul lui Radu Dogaru: Olga Dogaru a dat cinci dintre tablouri unui bărbat
Publicat: 10/09/2013, 19:13
Actualizat: 10/09/2013, 19:13

Cătălin Dancu, avocatul lui Radu Dogaru, a afirmat, marți, după termenul de la Judecătoria Sectorului 3 din dosarul tablourilor furate de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, că cinci dintre acestea au fost predate de mama clientului său, Olga Dogaru, unui bărbat.

Întrebat de jurnaliști dacă Olga Dogaru a dat o parte dintre pânzele sustrase unei persoane, avocatul Cătălin Dancu a susținut că acest aspect a fost lămurit, cinci dintre cele șapte opere furate fiind date unui bărbat.

Dancu a spus că tablourile ar fi ajuns, imediat după arestarea lui Radu Dogaru, la o persoană „trimisă” de acesta, care nu și-a declinat identitatea în fața Olgăi Dogaru.

„Aceste lucruri sunt clarificate și sunt lămurite deja de procurori. Se știu în cadrul materialului de urmărire penală”, a mai spus Cătălin Dancu.

Întrebat dacă anchetatorii au aflat cine este persoana căreia Olga Dogaru i-a dat tablorile, Dancu a menționat că nu, fiind cunoscută doar procedura în care au fost predate tablourile.

Înaintea termenului de marți, Dancu a spus, în legătură cu tablourile furate de la muzeul din Rotterdam, că cinci dintre acestea ar fi, în opinia lui, în Republica Moldova, iar celelalte două s-au pierdut în Belgia.

La termenul de marți al procesului, avocații care îi apără pe Radu Dogaru, Alexandru Bitu, Eugen Darie și Olga Dogaru au cerut restituirea dosarului la procurori și punerea în libertate a celor patru.

Instanța a rămas în pronunțare pe aceste aspecte, urmând să decidă și dacă Fundația Triton, căreia aparțineau cele șapte opere de artă furate, mai este parte vătămată în acest caz. De asemenea, instanța a dat un nou termen pe fond pe 22 octombrie.

„Am cerut și reîntoarcerea dosarului, urmează să se pronunțe dacă toate procedurile și chestiunile tehnice au fost legal îndeplinite la acest moment. Procurorul a spus e prematur, nu vrem să discutăm până când procedura nu se îndeplinește. Noi considerăm că ea a fost deja realizată prin faptul că Fundația Triton nu dorește să participe la acest proces, a depus un act clar de tranzacție a proprietății bunurilor către o societate de asigurări”, a mai spus Cătălin Dancu, care îi apără și pe Olga Dogaru și Petre Condrat.

Avocatul a mai menționat că Fundația Triton a depus un act prin care se atestă faptul că „și-a vândut toate aceste drepturi unei societăți de asigurări, societate de asigurare care a depus și dovada achitării sumelor de asigurare către fundație”.

Dancu a mai menționat că Radu Dogaru și Petre Condrat vor recunoaște faptele săvârșite și vor să fie judecați în baza probelor de la Parchet.

„Doamna Dogaru Olga nu va merge pe recunoașterea faptelor și nu va merge pe procedura simplificată. Din punctul de vedere al apărării, aceasta este conduita pe care o să o adoptăm”, a adăugat avocatul.

Judecarea dosarului privind furtul celor șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam a început în 13 august, la Judecătoria Sectorului 3.

Avocații lui Radu Dogaru, Eugen Darie și Alexandru Bitu au arătat atunci că cei trei le-au spus că tablourile furate de la muzeul din Rotterdam nu au fost arse, aceștia așteptând cadrul procesual corect pentru a le preda autorităților olandeze.

La primul termen de judecată, avocații celor acuzați de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiștii de la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenușa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la perchezițiile din 1 martie, de la locuința Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat și, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Adrian Procop și Radu Dogaru sunt acuzați că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracție în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat șapte picturi în ulei și acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracțional și i-a ajutat pe Dogaru, Darie și Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum și că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaților Dogaru și Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni”, au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat și ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanței Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinței sale din comuna Carcaliu, județul Tulcea.

Ulterior aceasta și-a schimbat declarația, arătând că ea nu a ars tablourile, așa cum a susținut anterior în declarație dată în fața procurorilor.

Procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracțiunea de distrugere calificată cu consecințe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Greșelile care-ți strică orice tigaie. Trucuri ca să eviți asta
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?