Melodii ale lui Julio Iglesias, folosite pentru a tortura deținuții în timpul lui Augusto Pinochet

Diverse melodii, între care cele ale lui Julio Iglesias, difuzate la volum maxim, au fost folosite ca instrument de tortură în perioada lui Augusto Pinochet, potrivit unui studiu britanic publicat miercuri, la împlinirea a 40 de ani de la lovitura de stat a dictatorului chilian, relatează AFP.

Deținuții au fost obligați să asculte de nenumărate ori melodiile solistului spaniol dar și coloana sonoră din filmul lui Stanley Kubrick „Portocala Mecanică” sau melodia „My Sweet Lord” a lui George Harrison, pentru a claca psihologic, afirmă Katia Chornik, cercetătoare la Universitatea din Manchester.

Sprijinindu-se pe mărturiile unor foști deținuți și cea a unui membru al serviciilor secrete chiliene în timpul lui Pinochet, a cărui dictatură a provocat moartea a peste 3.200 de persoane și dispariția câtorva sute, alte 38.000 fiind torturate, ea evidențiază o practică reproșată frecvent în prezent armatei americane.

„Difuzate la volum maxim timp de zile întregi, melodii care la origine erau foarte populare au fost folosite pentru a provoca daune psihologice și psihice”, explică Katia Chornik.

Un fost deținut povestește cum torționarii săi obișnuiau să intoneze „Gigi l’Amoroso” de Dalida înainte de a-l duce la interogatoriu și a-l tortura cu același cântec pe fundal.

„Un centru de tortură pe strada Iran era numit «discoteca» de către agenți. Muzica avea ca scop și să acopere strigătele deținuților”, adaugă Katia Chornik, contactată de AFP.

„Muzica era prezentă 24 de ore din 24. Ei deschideau radioul și puneau tot ce era la modă. În închisori puneau muzică militară pentru a ne face să mergem în pas și ne obligau să cântăm”, confirmă pentru AFP Carlos Reyes, un fotograf chilian care locuiește la Londra și care a fost închis timp de doi ani în timpul lui Pinochet.

Dar muzica le-a permis, de asemenea, deținuților să reziste și să aibă curajul să suporte abuzurile, potrivit doctorului Chornik, care se apleacă în special asupra unei formații corale de la Tres Alamos, unul dintre centrele de detenție din Santiago.

„Muzica a apropiat deținuții, deoarece era un mijloc pentru ei de a face față teribilelor suferințe. Dar ea are, de asemenea, valoare de mărturie”, afirmă ea. „Mulți deținuți nu aveau existență oficială și erau destinați dispariției fără să lase urme. Cântecele erau o modalitate de a le aminti cine sunt și în ce cred”, conchide ea.