Circa 40 de profesori, baricadați în sediul unui colegiu refuzând ca instituția să se mute

Circa 40 de profesori, baricadați în sediul unui colegiu refuzând ca instituția să se mute
Publicat: 13/09/2013, 13:25
Actualizat: 27/09/2014, 07:19

Aproximativ 40 de profesori de la Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara s-au baricadat, vineri dimineață, în sediul școlii, refuzând ca instituția să fie mutată într-o altă clădire, dintr-un cartier mai îndepărtat, primarul și șeful ISJ discutând cu dascălii pentru a-i convinge să accepte mutarea.

Aproximativ 40 de profesori, în frunte cu directorul de la Colegiul Tehnic de Vest din Timișoara, au blocat ușile de la intrarea în sediul școlii, întrucât nu sunt de acord cu mutarea instituției de învățământ într-o altă clădire, așa cum a decis Consiliul Local, în 30 iulie.

Astfel, vineri dimineață, la sediul colegiului au ajuns mai multe camioane ale societății de salubrizare din municipiu, cu care urma să fie mutat mobilierul din școală, însă profesorii au baricadat intrările cu scaune și bănci și s-au închis în clădire.

Profesorii spun că sunt nemulțumiți de ideea mutării și că autoritățile locale doresc de mai multă vreme clădirea școlii, deoarece este bine poziționată.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, alături de viceprimarul Dan Diaconu și de șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, Cornel Petroman, discută, la ora transmiterii acestei știri, în cancelaria unității școlare, cu dascălii de la Colegiul de Vest, pentru a încearca să îi convingă să accepte mutarea.

Consilierii locali au decis, în ședinta din 30 iulie, să mute Liceul de Arte Plastice în clădirea în care funcționează acum Colegiul Tehnic de Vest, iar Colegiul Tehnic să fie mutat în clădirea Școlii Generale nr. 9 de pe Bulevardul Liviu Rebreanu din municipiu, situată într-un cartier mai îndepărtat.

La Colegiul Tehnic de Vest învață 478 de elevi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...