Prima pagină » Magazin » O femeie și trei copii au fost arși de vii din greșeală, în Anglia

O femeie și trei copii au fost arși de vii din greșeală, în Anglia

O mamă și cei trei copii ai săi au fost uciși într-o casă căreia i s-a dat foc, după ce atacatorul și-ar fi confundat ținta, cred anchetatorii din Leicester, Marea Britanie.

O mamă și cei trei copii ai săi au fost uciși într-o casă căreia i s-a dat foc, după ce atacatorul și-ar fi confundat ținta, cred anchetatorii din Leicester, Marea Britanie.

Atacul ar fi avut loc ca o răzbunare față de o crimă care avusese loc pe o stradă din cartier, cu câteva ore înainte. Cu toate acestea, polițiștii suspectează că atacatorul și-a greșit ținta.

Martorii spun că familia era una respectabilă. „Familia era una foarte bine educată. El era neurochirurg în Irlanda și și-a adus familia aici pentru a studia literatura islamică”, a spus un vecin.

În incendiu au murit Shehnila Taufiq, 48 de ani, și cei trei fii ai familiei, Zainab, 19 ani, Bilal, 17 ani, și Jamal Sattar, 15 ani. Tatăl, doctorul Muhammad Taufiq Sattar, 52 de ani, a revenit din Irlanda, unde lucra, când a primit vestea tragediei.

Poliția a deschis o anchetă pentru crimă, în cazul incendiului respectiv. Atacul a avut loc în contextul în care Atoin Akpom, un tânăr de aproximativ 20 de ani, a fost atacat pe stradă în apropierea străzii unde a fost pus focul și a murit mai târziu la spital, din cauza rănilor. El a fost victima unui atac din partea unei găști de peste 10 persoane, care l-au înjunghiat.

Incendiul asupra casei familiei musulmane ar fi venit ca o răzbunare față de această crimă.

Familia Taufiq și fiii lor erau bine văzuți în cartierul respectiv, iar vecinii spun că tinerii erau credincioși, neimplicați în incidente de stradă.