Președintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia deschiderii noului an școlar, în care afirmă că nu se poate vorbi despre democrație consolidată fără educație de calitate, el susținând aplicarea, fără întrâziere, a Legii educației.
„Stimați profesori, dragi elevi, la începutul anului școlar 2013 – 2014 doresc să vă urez mult succes și să-mi exprim speranța că veți reuși să vă bucurați de fiecare zi de școală. În mod special, le urez bun venit celor aproape 200.000 de elevi care încep clasa pregătitoare, precum și cadrelor didactice nou intrate în sistemul de învățământ”, se arată în mesajul președintelui Traian Băsescu, dat publicității de Administrația prezidențială.
Șeful statului susține că educația națională trebuie să se înscrie în orizontul obiectivelor Europa 2020: să fie centrată pe criteriul competitivității și al relevanței pe piața muncii, să promoveze echitatea și coeziunea socială, să stimuleze creativitatea și spiritul întreprinzător.
„Putem atinge toate aceste obiective dacă urmăm cu consecvență Pactul Național pentru Educație, precum și dacă aplicăm, fără întârziere, Legea educației. Nu putem vorbi despre democrație consolidată fără o educație de calitate. Astăzi trăim într-o societate globalizată, al cărei principiu de armonizare este cel al unității în diversitate și al pluralismului de valori și opțiuni”, adaugă președintelui Băsescu.
Traian Băsescu se declară convins că România are un potențial extraordinar de dezvoltare prin tineri, cea mai importantă resursă a țării, și, de aceea, este o datorie față de aceștia de a le oferi un sistem care să permită formarea lor în conformitate cu exigențele și aspirațiile pe care le are fiecare.
„Am încredere în dumneavoastră, profesori și elevi, deopotrivă, că prin entuziasmul și perseverența cu care vă veți urma parcursul în cunoaștere și formare profesională, veți contribui la construirea unei societăți puternice, capabilă să discearnă calea propriului viitor, calea viitorului României. Vă doresc mult succes în noul an școlar!”, se încheie mesajul președintelui Băsescu.
Anul școlar 2013 – 2014 începe luni.