Crin Antonescu: Ponta și PSD să se hotărască dacă mai susțin candidatura mea la președinție. Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să-și dea demisia. AUDIO

Crin Antonescu: Ponta și PSD să se hotărască dacă mai susțin candidatura mea la președinție. Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să-și dea demisia. AUDIO
Publicat: 17/09/2013, 23:16
Actualizat: 29/07/2014, 22:58

Președintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, într-un interviu pentru gândul, premierului Victor Ponta să se hotărască dacă îl mai susține pentru președinția României. În caz contrar, liberalul i-a sugerat lui Ponta să organizeze un Congres în care să anuleze hotărârea prin care PSD îl sprijină la prezidențiale sau să anuleze Protocolul USL. Liberalul a precizat că dacă USL se rupe și Victor Ponta ar trebui să-și dea demisia din funcția de premier. Totodată, Antonescu a ținut să precizeze că miniștrii PNL nu sunt angajații lui Ponta la Guvern.

Dacă cineva își va imagina în PSD că Antonescu o să tacă așa ca la Partidul Comunist sau o să meargă pe brânci ca să iasă președinte susținut de PSD se înșală amarnic. Acest lucru îl știu și domnul Ponta, și toți oamenii din PSD. După cum îl știu și cei din PNL. (…) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca și cum președinția României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus și ne-o dau sau nu ne-o dau nouă liberalilor sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum președinția României se obține de la cetățenii României. Eu nu am înțeles niciodata și nu voi înțelege protocolul și angajamentele USL în sensul de a fi președinte pentru USL, pentru PSD, pentru România. Dacă voi fi președinte, voi fi pentru România. Dacă USL mă sprijină în această idee, bine, dacă nu, nu. Ca să punem simplu capăt acestor speculații, nu am stat și nu stau cu mâna întinsă la ușa PSD. PSD își respectă sau nu niște angajamente politice îl privește, dar cred că ar trebui să încetăm cu acest subiect jenant. Acest subiect nu a fost deschis de mine, el nu a apărut acum, el este purtat prin oficioasele PSD de multă vreme și cred că ar fi bine să ne clarificăm.”, a spus pentru gândul Crin Antonescu.

Antonescu a adăugat că a fost atacat de Victor Ponta prin interpuși și prin postul său de casă, patronat de deputatul Sebastian Ghiță.

„Postul de casă al domnului Ponta – RTV, face o campanie înverșunată, plină de minciuni, nu de opinii, împotriva mea. Eu nu am pus niciodată în discuție nici poziția de prim-ministru, nici alianța, pentru că noi avem niște obligații față de cetățeni. Am încasat toate aceste atacuri, dar nu pot încasa ipocrizia cuiva care îmi spune, eu nu l-am atacat niciodată pe prietenul meu Crin. Păi are cine să o facă. Dacă vedeți ce apare în fiecare zi pe postul de casă al domnului Victor Ponta, cred că nu mai este niciun dubiu. Totuși am mers mai departe. Nu putem face pe proștii pentru că nu suntem„, a fost contraatacul lui Antonescu.

Președintele PNL a precizat că nu va încerca ruperea USL, dar nu poate garanta „pentru ceilalți”.

INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT GÂNDUL DE PREȘEDINTELE PNL, CRIN ANTONESCU

Gândul: Premierul Ponta a anunțat în această seară că nu este sigur că mai sunteți prezidențiabilul USL. Reprezintă aceasta o încălcare a Protocolului USL?

Crin Antonescu: Nu i-aș spune chiar încălcare, nu aș dramatiza. Victor Ponta este președintele unui partid – PSD, care are în vigoare hotărârea unui Congres în conformitate cu care eu sunt candidatul susținut de acest partid, sub culorile USL, la președinția României. Domnul Ponta trebuie să se hotărască și în cazul în care nu dorește să mai respecte această hotărâre a Congresului și această prevedere a Protocolului USL să declanșeze un nou Congres sau prin modalitățile pe care le prevede Statutul domniei sale să anuleze această hotărâre. Nu îl împiedică nimeni, dar nu este problema mea.

Dvs vă doriți să fiți candidatul USL la prezidențiale?

Eu îmi doresc să îndeplinim toate angajamentele pe care ni le-am luat. Sunt în acest moment, conform hotărârilor de care vorbeam de la PSD și de la PNL și de la PC, candidatul USL, am fost și sunt gata să îndeplinesc această misiune, dar nu în orice condiții. Oricare dintre semnatarii înțelegerii, dacă nu mai dorește să o respecte, poate să o infirme printr-o altă decizie.

PUTETI ASCULTA INTERVIUL CU CRIN ANTONESCU LA FINALUL ARTICOLULUI

În protocolul USL se vorbește că un partid va da premierul, iar celălat candidatul la președinție. Se poate ajunge la un schimb, PNL să ia funcția de premier, iar PSD dacă dorește funcția de candidat la prezidențiale?

Nu s-a discutat niciodată acest lucru de când USL și din punctul meu de vedere nu este o problemă pe care să o punem sau o solicitare pe care să o facem.

Dacă PSD decide să nu vă mai susțină la prezidențiale înseamnă automat și definitiv ruperea USL și în clipa aceea se poate spune că PSD nu și-a îndeplinit angajamentul luat față de dvs?

Sigur că se poate spune. Nu aș examina o ipoteză atât de dramatică, doar așa de dragul speculațiilor. Cert este că până în acest moment, PNL și eu personal, ne-am achitat de toate obligațiile asumate și am susținut din toate puterile noastre, și din Opoziție, și ulterior după constituirea Guvernului. poziția premierului.

Episodul Roșia Montană nu este o excepție pentru că nu am avut o înțelegere în programul de guvernare, pentru că nu am avut o decizie în cadrul USL. Pur și simplu, hotărârea pe care am luat-o noi liberalii de a respinge acest proiect nu afectează cu nimic toate regulile din acest protocol.

Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca și cum președinția României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus și ne-o dau sau nu ne-o dau nouă liberalilor sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum președinția României se obține de la cetățenii României. Eu nu am înțeles niciodata și nu voi înțelege protocolul și angajamentele USL în sensul de a fi președinte pentru USL, pentru PSD, pentru România. Dacă voi fi președinte voi fi pentru România. Dacă USL mă sprijină în această idee, bine, dacă nu, nu. Ca să punem simplu capăt acestor speculații, nu am stat și nu stau cu mâna întinsă la ușa PSD. PSD își respectă sau nu niște angajamente politice îl privește, dar cred că ar trebui să încetăm cu acest subiect jenant. Acest subiect nu a fost deschis de mine, el nu a apărut acum, el este purtat prin oficioasele PSD de multă vreme și cred că ar fi bine să ne clarificăm.

Ar trebui să existe o decizie rapidă a forurilor staturare a PSD în care să-și confirme susținerea pentru dvs?

Eu nu am niciun fel de cădere să recomand PSD-ului ce să facă în forurile sale staturare. Eu știu că există o decizie a PSD, una a PSD , un program de guvernare, un protocol al USL pe care l-am respecat întocmai.

Se poate merge din atac în atac în USL?

În acest episod Roșia Montană, eu nu am făcut niciun atac. Am anunțat că PNL votează împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană. Întâmplător, exact ce anunțase și premierul înainte că va face ca deputat. Din acel moment, s-au dezlănțuit toate atacurile din partea cealaltă, domnul Sârbu, domnul Rus, doamna Olguța Vasilescu, alți domni și doamne și la această sumă de artificii eu am răspuns foarte clar: PSD dorește să-și respecte angajamentele și să facem împreună până la urmă ce avem de făcut pentru România, bine, bine, nu, nu.

Dar că cineva își va imagina în PSD că Antonescu o să tacă așa ca la Partidul Comunist sau o să meargă pe brânci ca să iasă președinte susținut de PSD, se înșală amarnic. Acest lucru îl știu și domnul Ponta, și toți oamenii din PSD. După cum îl știu și cei din PNL.

Cei din PSD susțin foarte des că aceste atacuri ale dvs…

Care atacuri? Faptul că votăm împotriva Roșia Montană?

„Nu îmi poate interzice Ponta sau altcineva să fiu ironic

Domnul Ponta a vorbit despre acele ironii pe care dvs le-ați avut la poziția domniei sale față de Roșia Montană.

În PNL nu a fost interzisă niciodată ironia. Dacă eu aș înțelege prin activitatea politică interdicția de a fi ironic, m-aș lăsa de politică. Nu îmi poate interzice domnul Ponta sau altcineva să fiu ironic.

Astea au fost acuzațiile venite din partea lor, au fost deranjate de aceste ironii.

Nu știu cum reglementează domniile lor regimul ironiei în PSD, le respect regulile, dar nu sunt în PSD.

Dvs ați reclamat atacurile celor din PSD.

Astea în ultimele două zile. Postul de casă al domnului Ponta – RTV, face o campanie înverșunată, plină de minciuni, nu de opinii, împotriva mea. Eu nu am pus niciodată în discuție nici poziția de prim-ministru, nici alianța, pentru că noi avem niște obligații față de cetățeni. Am încasat toate aceste atacuri, dar nu pot încasa ipocrizia cuiva care îmi spune, eu nu l-am atacat niciodată pe prietenul meu Crin. Păi are cine să o facă.

Sunteți atacat de Ponta prin interpuși?

Am spus-o clar, am dat și nume. Dacă vedeți ce apare în fiecare zi pe postul de casă al domnului Victor Ponta, cred că nu mai este niciun dubiu. Totuși am mers mai departe. Nu putem face pe proștii pentru că nu suntem.

Demisia lui Victor Ponta

Dacă USL se va rupe considerați că Victor Ponta va trebui să-și dea demisia, ținând cont că a ajuns în această funcție și datorită susținerii PNL și PC?

Sigur că da. Dar eu nu am nicio intenție să rup această alianță, țin foarte mult la o construcție politică tot ce aveam din punct de vedere politic, al imaginii, din punct de vedere sufletesc și nu pun această problemă și nu vreau să examinez această chestiune.

Ați spus mereu că USL a fost construită datorită bunei colaborări între dvs. și domnul Ponta. Mai există astăzi o colaborare între dvs și domnul Ponta care să susțină USL?

Colaborare trebuie să existe și de aceea am folosit sintagma colegi de serviciu, de serviciu public în care avem obligația amândoi să trecem peste sentimente, frustrări, inapetență pentru ironie. Nu este o chestiune între noi doi sau două partide, ci între noi și cetățenii care ne-au votat. Eu sunt absolut dispus să mergem mai departe, să facem tot ce putem pentru oamenii respectivi.

Credeți că USL și-a îndeplinit menirea pentru care a apărut?

În bună măsură, da, dar în anumite privințe nu și nu vreau să dezvolt cine din USL a făcut imposibilă îndeplinirea angajamentelor în această privință.

Vă referiți la relația cu domnul Traian Băsescu?

Mă refer la pactul de coabitare, nu la o foaie de hârtie, ci la toate efectele lui.

„Unii cred că miniștrii PNL sunt angajații lui Ponta la Guvern

A fost aceea prima mare fisură în USL?

Bineînțeles, nu am ascuns-o nici la vremea respectivă, nu o ascund nici acum. Noi liberalii am făcut eforturi să trecem peste și am trecut. Și am ajuns până aici și facem în continuare toate eforturile să mergem mai departe, dar asta din obligație pentru cetățeni, pentru cuvântul și pentru obrazul nostru. Nu așa cum cred unii de teamă că ne dă domnul Ponta afară din Guvern, că nu suntem angajații domnului Ponta la guvern. Unii angajați ai domnului Ghiță așa cred că sunt miniștrii liberali, angajații domnului Ponta. Nu.

Este un război pe care domnul Ponta îl poartă cu dvs prin intermediul acestui post de televiziune? L-ați menționat foarte des.

L-am pomenit pentru că totuși la un moment dat trebuie să vorbim despre anumite lucruri când nu mai suportăm o doză de ipocrizie prea ridicată. Da, eu am făcut alianță cu PSD, nu cu alte instituții, cu domnul Ponta, nu cu domnul Ghiță, unul din marii beneficiari ai regimului Băsescu și vreau în continuare să lucrez pentru România împreună cu domnul Ponta și cu PSD.

Dacă domnul Ghiță a fost o sursă a răului în PSD, de ce a fost lăsată această sursă să se perpetueze și să își producă efectele?

Pentru că nu pot să impun și nici nu mi-am propus să impun măsuri în alte partide. Eu și PNL încercăm să ne facem datoria pe zona noastră de acțiune și pe zona noastră de influență.

Domnul Ponta spunea că și dvs. v-ați răzgândit pe proiectul Roșia Montană.

Nu este adevărat, nu am ce comenta mai mult. Nu eu am făcut în timpul campaniei electorale tămbălău ecologist împotriva acestui proiect, dar am spus și îmi țin cuvântul că nu putem înghiți pe nemestecate scenariile Gold Corporation. Că noi trebuie să lucrăm pentru această țară, chiar dacă lucrăm în parteneriat cu o mare companie din afară, dar trebuie să lucrăm pentru această țară, nu pentru acea companie.

Ce mai ține USL în viață?

Obligația față de cetățeni, obligația de a apăra atât cât este posibil șansa României la o majoritate stabilă și puternică.

Este și posibil?

Să sperăm că da. Nu o putem face cu orice preț.

Observ că nu aveți certitudinea de a spune da.

Nu pot să ignor realitatea, anumite evoluții, lucruri care s-au întâmplat și se întâmplă. Nu pot exprima decât o speranță și o intenție.

„Nu vreau ruperea USL. Nu pot garanta și pentru ceilalți”

Simțiți că se încearcă ruperea USL?

Ruperea USL s-a încercat de când s-a format. USL a câștigat alegerile locale și parlamentare, a început atacul pe PNL, pe Antonescu, care nu o să fie candidat, nu o să fie acceptat de PSD. Sigur că asta a fost tema propagandei lui Traian Băsescu, dar când ea a început să fie alimentată din interior sigur că a început să devină din ce în ce mai credibilă. Eu m-am bătut și mă bat în toate direcțiile că nu am niciun fel de reținere. Nu pot să garantez și pentru ceilalți.

Ați spus că aveți mai puțină încredere în Victor Ponta. De ce?

Pentru că între timp s-au petrecut aceste lucruri despre care am vorbit. Am încă atâta încredere încât să continui acest proiect. Voi fi ultimul care îl voi abandona, nu pentru că doresc eu să mă pună președinte PSD, că nu mă pune președinte PSD, mă aleg, dacă mă vor alege. cetățenii României. În acest proiect am investit cinstit, nu am trișat și cred că el trebuie să fie apărat pentru România.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Bianca Drăgușanu, mesaj cu subînțeles pentru Gabi Bădălau. Ce i-a transmis
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Elton John continuă să își piardă vederea. De ce boală suferă artistul?
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Cum depășim singurătatea în era mediului online?