Prima veste bună pentru Grecia, după șase ani de recesiune

Prima veste bună pentru Grecia, după șase ani de recesiune
Publicat: 19/09/2013, 12:39
Actualizat: 06/02/2016, 05:35

Grecia a înregistrat în trimestrul al doilea creștere economică pentru prima dată de la declanșarea crizei și se îndreaptă spre recuperare, a declarat ministrul de Finanțe elen, Yannis Stournaras, citând estimări guvernamentale.

„Pe baza dovezilor disponibile, economia a crescut în trimestrul al doilea față de primele trei luni ale anului, pentru prima dată de la începutul crizei, potrivit datelor ajustate sezonier. (…) Pentru prima dată estimăm că PIB a crescut comparativ cu trimestrul anterior”, a spus Stournaras într-o conferință de presă.

Agenția de statistică a Greciei nu raportează date ajustate sezonier comparativ cu trimestrul anterior, potrivit cotidianului elen Kathimerini. Potrivit datelor neajustate sezonier publicate în septembrie de autorități, economia s-a contractat cu 3,8% față de trimestrul al doilea din 2012.

Stournaras a evitat, însă, să afirme că țara a ieșit deja din recesiunea de șase ani.

„Indicatorii arată un trend la nivelul economiei, către o recesiune mai redusă și, lent, către recuperare”, a spus el.

Stournaras a declarat anterior, pentru Reuters, că se așteaptă la o contracție de 3,8% a economiei Greciei în acest an, mai puțin față de estimarea anterioară de 4,2%.

Economiștii estimează că 2013 va fi al șaselea an de recesiune pentru Grecia, după ce țara a fost afectată puternic de criză și de măsurile de austeritate adoptate pentru două pachete de ajutor financiar extern.

Grecia a fost susținută de statele zonei euro și FMI începând din 2010 prin două programe de peste 200 de miliarde de euro, după ce îndatoraea foarte ridicată a statului a făcut imposibilă finanțarea de pe piețele internaționale la dobânzi sustenabile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online