Prima pagină » Economic » Euroins va relua activitatea de emitere a polițelor RCA

Euroins va relua activitatea de emitere a polițelor RCA

Euroins va relua activitatea de emitere a polițelor RCA
Euroins România își va putea relua activitatea de emitere a polițelor de răspundere civilă auto (RCA), a decis miercuri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Euroins România își va putea relua activitatea de emitere a polițelor de răspundere civilă auto (RCA), a decis miercuri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Consiliul ASF a decis, miercuri, încetarea interzicerii temporare a practicării asigurării RCA de către Euroins România. Societatea poate relua practicarea RCA începând cu momentul primirii comunicării din partea ASF”, a anunțat joi autoritatea de reglementare, într-un comunicat.

Decizia a fost luată după ce asigurătorul a corectat unele aspecte care au stat la baza deciziei ASF din 28 august, de interzicere temporară a practicării asigurării RCA și a prezentat un plan de măsuri pentru remedierea situației.

Punerea în practică a planului de măsuri va fi atent monitorizată, la sediul societății Euroins, de către un reprezentant ASF, pentru o perioadă de până la 60 de zile, se mai spune în comunicat.

Planul de măsuri include, printre altele, ca asigurătorul să revizuiască dosarele de daună RCA aflate în rezerva de daună la data de 31 august 2013, în termen de două luni de la data primirii deciziei.

De asemenea, societatea va modifica procedura de soluționare a petițiilor astfel încât să corecteze inconsecvențele, neclaritățile sau neconformitățile față de prevederile normelor ASF, în termen de o lună de la data primirii deciziei.

„Euroins va face obiectul unei monitorizări a modului de înregistrare și gestiune în sistemul informatic a informațiilor privind dosarele de daună RCA. EUROINS va transmite lunar către ASF o serie de informații printre care și situația dosarelor aflate în soldul rezervei, situația avizărilor de daună din luna anterioară, situația dosarelor de daună plătite în luna anterioară, situația dosarelor de daună lichidate în luna anterioară”, se mai spune în comunicat.

La finele lunii august, ASF a sancționat Euroins cu interzicerea temporară a practicării asigurării RCA. În aceași ședință, instituția a hotărât amendarea directorului general al societății, Mihnea Tobescu, cu 50.000 de lei și sancționarea directorului de daune al companiei, Stamov Bozhidar Stoyanov, cu retragerea aprobării.

Stoyanov a mai fost amendat cu 10.000 de lei de autoritatea de reglementare în iunie 2012, alături de fostul director general al companiei, Iulius Alin Bucșa, care a fost sancționat tot cu 10.000 de lei.

Compania intenționează să efectueze o infuzie de capital de 20 milioane de lei, la 123,5 milioane de lei, propunea urmând să fie discutată de acționari în doua parte a lunii octombrie.

„Decizia de a majora capitalul Euroins România reflectă strategia pe termen lung a acționarilor companiei. În condițiile creșterii volumului de vânzări, trebuie respectate și cerințele referitoare la capitalul societății. Compania este hotărâtă să își întărească activitatea pe segmentul RCA, să își dezvolte în continuare portofoliul non-auto și să își consolideze poziția între liderii pieței de asigurări din România”, declara președintele Consiliului de Administrație al Euroins Insurance Group (Bulgaria), Kiril Boshov, într-un comunicat remis miercuri.

În noiembrie 2012, acționarii Euroins România au hotărât majorarea capitalului social prin aport de numerar cu suma de 15 milioane de lei, la 118,5 milioane de lei, decizia fiind precedată de o solicitare a autorității de reglementare. Datele de la Registrul Comerțului arată că operațiunea nu a avut loc.

În prezent, capitalul social al asigurătorului se ridică la 103,5 milioane de lei.

Potrivit datelor Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), Euroins România a subscris în primele șase luni ale acestui an prime de 281,7 milioane de lei, în creștere cu 23,2% față de iunie 2012.

Din totalul subscrierilor, veniturile din polițe RCA au însumat 261,6 milioane de lei, de la 205,7 milioane de lei în perioada ianuarie-iunie 2012.

La finele lunii iunie a acestui an, portofoliul RCA al companiei număra 992.684 contracte, comparativ cu 738.124 polițe în iunie 2012.

Euroins România a fost înființată în anul 1994 sub denumirea Asitrans și practică numai asigurări generale.

Acționarii companiei sunt Euroins Insurance Group PLC (Bulgaria) – 92,3% și mai multe persoane fizice și juridice, care împreună controlează titluri reprezentând 7,7% din capitalul social.

Citește și