O tânără româncă angajată a unei pensiuni din stațiunea italiană Rimini a fost ucisă cu lovituri de cuțit, cadavrul fiind găsit într-o cameră a unității turistice, informează site-ul publicației Unione Sarda.
Femeia în vârstă de 33 de ani era cameristă la Pensiunea „Scilla” din Rivabella, un cartier al stațiunii Rimini, pe litoralul Mării Adriatice.
Cadavrul tinerei românce zăcea, cu un cuțit în piept, într-o cameră a pensiunii, fiind descoperit de proprietarii unității hoteliere.
Carabinerii italieni au inițiat o anchetă în acest caz, precizând că pe cadavru au fost găsite mai multe plăgi făcute prin înjunghiere.
Femeia, care anul trecut pierduse un copil înecat în România, urma să revină în țară joi dimineață, la încheierea sezonului estival din Italia.