Președintele Franței, Francois Hollande, a anunțat că va susține o rezoluție „cât mai constrângătoare posibil” privind controlul și verificarea arsenalului chimic sirian, afirmă surse citate de AFP.
„Dorim o posibilitate de control, verificare și sancționare maximă. De aceea, tot ce se apropie de Capitolul 7 și de posibilitatea sancționării Siriei va fi primit în mod pozitiv de Franța. Obiectivul nostru este a avea o rezoluție cât mai constrângătoare posibil”, afirmă surse de la Președinția Franței.
„Dar trebuie să ținem cont de pozițiile altor state care au drept de veto”, în special de Rusia, care se opune oricărei referiri la utilizarea forței, adaugă sursele citate.
„Toată lumea este de acord, inclusiv Rusia, asupra faptului că rezoluția trebuie să permită aplicarea acordului de la Geneva”, încheie sursele citate.
Statele Unite și Rusia au ajuns la un acord în privința planului de plasare sub control internațional și de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziție o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenționale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Națiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și un conflict militar între forțele opoziției și serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanțul violențelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morți.