Salvamontiști și polițiști intervin pentru a recupera trupul unui turist ungar mort pe munte

Salvamontiști și polițiști intervin pentru a recupera trupul unui turist ungar mort pe munte
Publicat: 23/09/2013, 13:54
Actualizat: 29/03/2019, 16:05

Mai mulți salvamontiști și polițiști intervin, luni, pentru a recupera trupul unui turist ungar în vârstă de 33 de ani, care a murit în zona Cascadei Săritoarea Bohodei din Munții Bihorului, după ce ar fi alunecat și a căzut de la înălțime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un turist din Ungaria, în vârstă de 33 de ani, a murit după ce a căzut de la înălțime, în Munții Bihorului, iar echipaje de salvamontiști, polițiști și procurori încearcă, luni, să recupereze trupul bărbatului.

„De dimineață a pornit spre locul accidentului un grup de 12 colegi, cu polițiști și procurori, dar pentru că aceștia din urmă nu au experiență pe munte se mișcă mai greu, mai încet. În cursul zilei, totuși, corpul turistului va fi recuperat și adus la Oradea”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al Salvamont Bihor.

Serviciile de urgență au fost anunțate despre moartea turistului duminică, în jurul orei 18.30, de către unul dintre prietenii victimei.

„A reușit să sune la 112, însă a fost foarte greu să se înțeleagă cu operatoarele. Opt colegi au fost mobilizați în misiunea de salvare”, a explicat Adrian Marin.

Zona în care s-a produs accidentul, între Șaua Bohodei și Valea Aleului, este foarte greu accesibilă cu mașina și, potrivit lui Marin, sunt vreo 4-5 kilometri de mers pe jos. Salvatorii au fost duși în zonă cu un elicopter SMURD, iar în apropiere a fost pregătit să intervină, cu o autospecială, și un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD.

Trupul turistului a fost găsit de salvamontiști după câteva ore, zdrobit de stânci. El făcea parte dintr-un grup de patru cetățeni ungari veniți să petreacă mai multe zile în zonă.

„Din păcate, a căzut de la o înălțime foarte mare și a suferit leziuni incompatibile cu viața. A alunecat, se pare, și a căzut. Ceilalți trei turiști din grup sunt în regulă”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful SMURD Bihor.

Cascada Săritoarea Bohodei este cea mai mare cădere naturală de apă din România, având 72 de metri de unde începe să cadă apa și până ajunge în vale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...