Mircea Diaconu: Geo Saizescu era un prieten, un om cald și blând

Mircea Diaconu: Geo Saizescu era un prieten, un om cald și blând
Publicat: 24/09/2013, 01:56
Actualizat: 29/03/2019, 18:30

Actorul Mircea Diaconu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că principala caracteristică a regizorului Geo Saizescu – care a decedat la vârsta de 80 de ani – a fost aceea de prieten, fiind un om „cald și bun”.

„Un om care ne-a părăsit… și faptul că a fost și unul dintre regizorii noștri și nu numai, și prietenii noștri. Cam asta este, de fapt, până la urmă, caracteristica principală a lui Saizescu. El era un prieten, era un om cald, un om bun, chiar un prieten și, din păcate, publicul care, în general, percepe dispariția destul de importantă a actorilor, a oamenilor de artă, în ultima vreme parcă mai mult ca niciodată, cred că au dreptate. Se duc, se duc și parcă nu vine destul din urmă”, a declarat Diaconu pentru MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că a fost apropiat de cineast, jucând alături de Geo Saizescu în filmul „Buletin de București” (1982), de Virgil Calotescu. „Am fost apropiați, ne-am văzut în toate împrejurările, un prieten chiar dacă vârsta era mai înaintată. A fost un grup de oameni care chiar am fost foarte apropiați, chiar dacă vârstele erau diferite și, din păcate, puțini mai trăiesc din acel grup de oameni de generația lor, din păcate prea puțini mai trăiesc”, a adăugat acesta.

Regizorul Geo Saizescu a murit la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Saizescu a regizat mai multe lungmetraje considerate antologice pentru istoria filmului de comedie românesc, printre care „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală” și „Secretul lui Bachus”.

La unele dintre filmele sale, Geo Saizescu a fost și scenarist, și actor.

A colaborat cu unii dintre cei mai populari actori români, ca Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu și Horațiu Mălăele.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...