Remus Borza: Firmele trebuie să renunțe la investiții în unități energetice noi, este excedent de producție

Remus Borza: Firmele trebuie să renunțe la investiții în unități energetice noi, este excedent de producție
Publicat: 24/09/2013, 11:42
Actualizat: 24/09/2013, 16:53

Producătorii de electricitate ar trebui să renunțe la investiții în unități noi de producție, întrucât la nivel național se înregistrează un excedent semnificativ de producție, a declarat marți președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, informeză Mediafax.

„Avem 12-15 TWh pe care nu avem unde să îi consumăm. Producătorii trebuie să renunțe la investiții în noi capacități și să prioritizeze investițiile pentru retehnologizarea capacităților existente. Avem excedent de producție, dar în România continuă investițiile în regenerabile”, a afirmat Borza la o conferință pe teme energetice.

El a adăugat că dacă în România ar exista un program de dezvoltare a sistemului de irigații surplusul de energie ar putea fi folosit în acest domeniu.

„Hidroelectrica a fost nevoită să deverseze apa din lacuri, un 1 TWh în iulie. Dacă aveam irigații, îl foloseam acolo. Suplimentarea consumului ar genera 100.000 locuri de muncă și peste 1 miliard de euro la bugetul de stat”, a mai spus Borza.

Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, este controlat de stat, prin Departamentul pentru Energie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?