Cazul Ionuț Anghel: CNA recomandă televiziunilor să evite difuzarea imaginilor violente cu maidanezi

Cazul Ionuț Anghel: CNA recomandă televiziunilor să evite difuzarea imaginilor violente cu maidanezi
Publicat: 24/09/2013, 18:46
Actualizat: 29/07/2014, 21:33

CNA a decis, în ședința de marți, să transmită o recomandare televiziunilor ca, în reflectarea cazului lui Ionuț Anghel și al câinilor comunitari, să evite difuzarea în mod repetat a imaginilor violente, care pot avea un puternic impact emoțional asupra telespectatorilor.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a avut pe ordinea de zi a ședinței de marți subiectul reflectării la posturile TV a decesului lui Ionuț Anghel. Copilul ar fi decedat în urma rănilor provocate de mușcăturile unor câini comunitari.

Potrivit Laurei Georgescu, președintele CNA, Consiliul a primit peste o mie de reclamații de la diverse persoane privind modul în care a fost tratat acest subiect de radiodifuzori.

„Avem peste o mie de reclamații legate de trei aspecte. În primul rând, difuzarea în buclă, neîncetat, chiar la emisiunile de dezbateri și la știri, a imaginilor cu câini comunitari alergați cu lațuri de către hingheri, prinși și trași, cu scâncete, cu sunet, fără sunet în alte cazuri. Al doilea aspect se referă la faptul că moartea copilului a fost ilustrată nejurnalistic, adică s-au făcut presiuni mediatice folosindu-se imaginea vie a copilului de la vârste fragede, tocmai pentru a impresiona opinia publică să se revolte împotriva câinilor comunitari”, a explicat Laura Georgescu.

Ea a mai spus că un alt aspect regăsit în reclamațiile primite de CNA se referă la faptul că radiodifuzorii nu ar fi spus adevărul când au abordat subiectul privind decesul lui Ionuț Anghel, întrucât inițial s-a spus că moartea s-a produs la cinci minute de la dispariția copilului, apoi la 45 de minute, apoi la două ore.

Totodată, Laura Georgescu a spus că, din cele peste o mie de reclamații primite pe acest subiect, 350 au venit numai pentru emisiunea „Lumea lui Banciu”, difuzată la B1 TV pe 20 septembrie.

„Începând de vineri, 20 septembrie, până astăzi, am primit 350 de reclamații referitoare la afirmația din emisiunea «Lumea lui Banciu», în care realizatorul a spus: «Plătim 250 de lei pentru orice piele de câine comunitar pe care o primesc la B1 TV»”, a explicat Laura Georgescu.

Pe de altă parte, Valentin Jucan, membru al CNA, a spus că, din punctul său de vedere, nu ar trebui ca membrii CNA să abordeze acest subiect – al reflectării decesului lui Ionuț Anghel la posturile de televiziune.

„Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să abordăm acest subiect, pentru că ar însemna ca, într-o formă sau alta, să ne poziționăm de o parte sau alta a subiectului. Orice decizie am lua va fi interpretată pentru sau împotriva unei modalități de abordare. Deși sunt perfect de acord că putem identifica multe derapaje. Însă cred că nu le putem trata corect și echidistant. Sunt aproape convins că informațiile au parvenit radiodifuzorilor întocmai cum ei le-au dat, trunchiat, și așa le-au dat și ei, trunchiat. Și au rectificat când au avut mai multe informații. Cred că suntem într-o situație sensibilă, cu atât mai mult cu cât opinia publică este atât de sensibilă. Și cred că alții trebuie să limpezească lucrurile, atât din punct de vedere judiciar, cât și audiovizual. Și acest moment va fi atunci când lucrătorii judiciari vor înainta o propunere de începere a urmăririi penale într-un sens sau altul”, a spus Valentin Jucan, în prima parte a ședința CNA de marți.

El a mai spus că a observat și implicarea părinților lui Ionuț Anghel, care au pus la dispoziția jurnaliștilor imagini cu copilul.

„Am văzut implicarea părinților, care practic au achiesat, au susținut demersurile presei. Am văzut și derapaje ale celor care au apărat într-un fel sau altul. Dar cum să ne pronunțăm noi în acest moment? Cred că nu am putea în acest moment să luăm o decizie. Bineînțeles că sensibilitatea cere o decizie, dar putem? (…) Cum aplicăm legea audiovizualului, consider că nu avem datele necesare complete să facem așa ceva. Nu pot să-mi imaginez că vreun radiodifuzor s-a plasat cumva special, la ordin, din interes, de-o parte sau de alta a baricadei, astfel încât să dezinformeze. Sunt foarte multe valențe pe care nu le cunoaștem, nu cred că vreun radiodifuzor voit vrea să impună un punct de vedere. Cred că și ei au fost la mâna datelor primite de la poliție, de la părinți”, a mai spus Jucan.

Pe de altă parte, Radu Călin Cristea, membru al CNA, a spus că au fost radiodifuzori care au avut doar un punct de vedere, „susținut cu vehemență și cu o tendință foarte clară”. „Nu cred că a existat o inocență și o dorință de a informa ascultând pe toată lumea”, a mai spus Radu Călin Cristea.

După peste trei ore de discuții pe acest subiect, membrii CNA au decis, la propunerea lui Valentin Jucan, să transmită o recomandare tuturor televiziunilor ca să evite difuzarea în mod repetat a imaginilor violente, care pot avea un puternic impact emoțional asupra telespectatorilor.

„Prin această recomandare legată de prezentarea imaginilor cu câinii putem să preîntâmpinăm ce va urma cu ancheta (…) Astfel putem să avem o reacție să putem să dăm un răspuns celor care au reclamat, dar să nu ne îndreptăm împotriva radiodifuzorilor, care au fost puși într-o situație specială. E adevărat că poate au și greșit, dar poate ar fi prea mult să le dăm o somație”, a spus Jucan.

Decizia a fost luată în baza articolului 18 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit căruia „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 – 23,00 producții care prezintă: a) violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat” și a articolului 29 din Cod – „(1) Programele de știri și de actualități se supun cerințelor de protecție a minorilor și vizionării în familie. (2) Înainte de difuzarea unor imagini șocante, a unor scene de violență sau cu impact emoțional negativ care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceștia vor fi avertizați verbal ‘Atenție! Imagini care pot afecta emoțional telespectatorii’, mențiune ce va fi și afișată static și lizibil; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violență în mod repetat în cadrul aceleiași producții audiovizuale”.

Decizia de transmitere a recomandării a fost luată cu nouă voturi „pentru” (Valentin Jucan, Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Guber, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea și Răsvan Popescu).

Radu Călin Cristea a votat „împotriva” transmiterii unei propuneri de recomandare și a propus aplicarea unei somații publice pentru toate televiziunile care au difuzat în buclă, în mod repetat imagini violente în care erau prezentați câini zbătându-se în timp ce erau prinși de către hingheri.

„Noi suntem garanții apărării interesului public. Am primit un număr foarte mare de plângeri din partea unor persoane care s-au uitat la televiziuni și care s-au simțit profund lezate. Din ceea ce am făcut noi e foarte greu să facem o diferențiere între televiziuni, dar, dacă la această emoție negativă acută, noi reacționăm printr-o scrisoare de recomandare, părerea mea este că senzația celor care sunt într-un dialog cu CNA ar fi că suntem o instituție emasculată”, a spus Radu Călin Cristea.

În schimb, reprezentanții principalelor televiziuni care emit la nivel național au declarat în fața Consiliului că au prezentat informațiile în mod obiectiv, cazul lui Ionuț Anghel fiind unul de interes public. Aceștia au mai spus că au prezentat punctele de vedere ale tuturor celor implicați, familie, autorități, ong-uri, iubitori de animale etc.

În schimb, Laura Georgescu, președintele CNA, le-a atras atenția reprezentanților televiziunilor că au fost difuzate în buclă imagini „cu boturi cu colți”.

Totuși, Valentin Jucan a spus că acest subiect nu putea fi ilustrat cu „cățelușii din «101 Dalmațieni»”.

Totodată, Monica Gubernat, un alt membru al CNA, i-a felicitat pe reprezentanții televiziunilor. „Eu chiar vă felicit pentru ce ați făcut. Dacă nu ar fi fost această presiune enormă, nu am fi avut o lege trecută în regim de urgență”, a mai spus ea.

Și Narcisa Iorga, un alt membru al CNA, a spus că s-ar bucura dacă toate subiectele ar fi tratate echilibrat cum a fost tratat cazul Ionuț Anghel. „Nu cred că poate fi imputat vreunui post lipsa de echilibru. Eu aș reproșa cumva sunetul, ambianța folosită la prinderea câinilor, care într-adevăr are un impact puternic. Dar cred că era nevoie și de acele imagini, dar și de imaginea cu medicul legist care era șocat”, a mai spus Iorga.

Pe de altă parte, Lorand Turos, un alt membru al CNA, a propus transmiterea unor scrisori de atenționare televiziunilor monitorizate de CNA în cazul Ionuț Anghel și aplicarea unei somații publice postului B1 TV, pentru emisiunea „Lumea lui Banciu”, în care Radu Banciu a „instigat la violență” în cazul câinilor fără stăpân.

Ulterior, neavând susținerea celorlalți membri ai CNA, Lorand Turos și-a retras propunerea de somare publică a B1 TV pentru emisiunea lui Banciu și a propus supărat trimiterea „unei scrisori de felicitare”.

Pe de altă parte, prezent în ședința de marți a CNA, Radu Banciu a răspuns întrebărilor adresate de membrii Consiliului privind limbajul injurios pe care l-a folosit în emisiunile sale atunci când s-a referit la iubitorii de animale fără stăpân și când a comentat cazul lui Ionuț Anghel.

Banciu a spus că el este „genul de persoană implicată”, care încearcă să contribuie la rezolvarea unor probleme grave ale societății. „Nu cred că mai este timpul pentru explicații liniștite. Am văzut că așa nu se poate și cu tot riscul de a fi nepopular, de a fi necioplit (…) îmi asum riscul de a folosi acești termeni care nu sunt ok la televiziune (…) Dar constat că nu se întâmplă nimic, iar eu țin mai mult la niște rezultate concrete, decât la cuvinte frumoase (…) Mă revolt pe riscul meu. Eu nu am decât această unealtă. Sigur că termenul de «pamflet» deraiează în momentul ăsta (…) Este un pamflet dur. Nu mai putem fi la pamfletul Stan și Bran, suntem la pamfletul societății românești. Ăsta este publicul de televiziune din România. Fac un pamflet dur, un alt tip de pamflet. Este un Kundera pe românește”, a spus Radu Banciu.

Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, a murit pe 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei. Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara pe 3 septembrie, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML).

Cercetările sunt în faza premergătoare începerii urmăririi penale, până în prezent nicio persoană nefiind pusă sub învinuire.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună