CORPUL de CONTROL al premierului și Ministerul Transporturilor vor VERIFICA toate contractele încheiate de companiile din calea ferată. „Vorbim cu probe”

CORPUL de CONTROL al premierului și Ministerul Transporturilor vor VERIFICA toate contractele încheiate de companiile din calea ferată. Vorbim cu probe
Publicat: 26/09/2013, 11:48
Actualizat: 29/07/2014, 20:13

Corpul de Control al primului ministru și Ministerul Transporturilor vor verifica toate contractele încheiate în ultima perioadă de companiile din calea ferată, a anunțat miercuri premierul Victor Ponta, răspunzând la o întrebare adresată de gândul.

„Cu doamna ministru împreună verificăm tot ce s-a făcut la toate structurile de căi ferate, că e vorba de infrastructură, călători, marfă. În măsura în care există nereguli, fiți siguri că doamna ministru, cu sprijinul corpului meu de control, vom lua toate măsurile necesare. Dar nu are rost să vorbim în teorie, vorbim cu probe”, a declarat premierul Victor Ponta, răspunzând la întrebarea gândul dacă ia în calcul trimiterea Corpului de Control să verifice contractele CFR Călători din ultima perioadă.

Gândul a scris marți că un offshore înregistrat în Ciudad de Panama, în Republica Panama, având un capital social de 1.000 de dolari și un birou în Geneva, Elveția, a încheiat recent cu CFR Călători un acord-cadru în valoare finală de 1.750.950 dolari SUA pentru livrarea de piese pentru locomotive diesel electrice.

Aceeași întrebare referitoare la o posibilă verificare a contractelor încheiate de CFR Călători a fost adresată marți de gândul și ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu. Mănescu ne-a răspuns că „în prezent are loc un proces de analiză a tuturor contractelor, inclusiv cele cu fonduri europene, precum și proiectele care ar fi trebuit să fie implementate și nu sunt implementate”.

Firma care a obținut acordul-cadru de 1.750.950 de dolari de la CFR Călători se numește Electric & Diesel Locomotiv Corporation și a fost singura companie care a trimis o ofertă în cadrul procedurii de atribuire organizate de CFR Călători.

Procedura aleasă de conducerea operatorului național de transport feroviar de călători nu a fost licitație deschisă, ci a fost de tip „negociere, cu publicarea unui anunț în prealabil” pe portalul achizițiilor publice și în jurnalul european de profil, reprezentanții CFR Călători precizând că au optat pentru această variantă – prevăzută de legislația în domeniu – și nu pentru cea a licitației deschise tocmai pentru a „putea trage în jos de preț”.

Cu toate acestea, oferta offshore-ului a fost declarată „admisibilă”, iar valoarea finală a contractului a fost mai mare decât estimarea inițială a contractului. Astfel, estimarea inițială a valorii contractului – suma pe care șefiiCFR Călători au preconizat că o vor cheltui cu acest acord-cadru – a fost de 1.716.483 dolari fără TVA, dar valoarea finală a fost de 1.750.950 USD fără TVA, adică 5.851.677 lei. O diferență de 34.467 de euro.

Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, potrivit anunțului de atribuire.

Întrebat de gândul cum își explică faptul că la procedura de atribuire – de tip negociere – a participat doar o singură firmă, care a fost declarată și câștigătoare, Valentin Dorobanțu, directorul general al CFR Călători, numit în funcție în luna februarie de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, care l-a caracterizat drept „smart, așa”, a răspuns cu o ipoteză. „Poate este un trader de piese de schimb, presupun și eu, nu știu. Noi am dat anunț și în SEAP și în Jurnalul Oficial al UE. Teoretic anunțul de licitație este văzut de miliarde de firme”, ne-a spus Dorobanțu.

De menționat că majorarea costurilor cu piesele, combustibilii și energia în ultimii doi ani, precum și inflația reprezintă principalele motive invocate de CFR Călători atunci când a anunțat scumpirea biletelor de tren, în mod diferențiat, de la 1 septembrie, cu până la 10%. Măsura a fost aprobată prin ordin al ministrului Transporturilor.

Licitații pentru hârtie de copiator și apă minerală, negociere pentru motorină

Totodată, gândul a scris miercuri și despre faptul că CFR Călători a atribuit, în perioada 17 iulie-13 septembrie, 50 de contracte de achiziții publice, cu o valoare finală totală de peste 36 de milioane euro (echivalentul a aproximativ 160,7 milioane lei). Analiza gândul, realizată pe baza datelor de pe portalul achizițiilor publice, a relevat faptul că instituția condusă de Valentin Dorobanțu folosește în exces procedura negocierii – cu sau fără publicarea unui anunț de participare în prealabil – pentru contractele cu valoare mare, în schimb organizează licitații pentru apă minerală și hârtie de copiator.

La cele mai multe dintre proceduri a depus ofertă doar o singură firmă, care de altfel a fost declarată și câștigătoare, reiese dintr-o analiză realizată de gândul pe baza datelor de pe portalul licitațiilor publice.

Valentin Dorobanțu, directorul general al CFR Călători, nu vede o problemă în recurgerea în mod repetat la procedura negocierii, ocolindu-se procedura licitației deschise.

„Și negocierea este o procedură legală, prevăzută în legislația achizițiilor publice. Noi am preferat negocierea pentru a mai putea trage de preț în jos”, motivează Dorobanțu, care se mândrește cu faptul că nu a existat nici un caz în care Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) să respingă documentații de licitații organizate de CFR Călători.

„Noi am respectat legea. Amenzile sunt foarte mari, în caz de nerespectare a legislației achizițiilor publice”, ne dă asigurări și Carmen Popescu, director de achiziții în cadrul CFR Călători.

„Suntem controlați de Curtea de Conturi, ANRMAP, UCVAP, Poliția – dacă vrea, Ministerul Transporturilor – în cazul în care licitațiile trebuie avizate de minister. Pe nici o documentație de licitație nu am primit nici o sancțiune sau amendă”, a conchis Valentin Dorobanțu.

Pe 30 august, CFR Călători a atribuit prin negociere, la Bursa de Mărfuri, un contract pentru achiziția de motorină euro 4 pentru motoare Diesel în valoare de 47.989.500 lei (echivalentul a circa 10,9 milioane de euro). De remarcat că valoarea finală a contractului a fost mai mare decât cea estimată inițial cu 3,4 milioane de lei (771.250 euro).

„Se poate să fie valoarea finală mai mare decât estimarea inițială în condițiile în care eu fac prețul după cotații și cursul dolarului. Licitației trebuie să îi dau un termen, chiar dacă e la bursă, nu o fac de pe o zi pe alta. Timp în care cotația crește. Ultima dată s-a prezentat numai Oscar (Downstream n.n.)”, a precizat directorul de achiziții din CFR Călători. Popescu a explicat și cum s-a desfășurat procedura de atribuire la Bursa de Mărfuri.

„Se face procedura identică, la fel ca pentru orice procedură, se anunță Ministerul de FInanțe, prin UCVAP, doar cu partea de negociere merg la Bursă”, explică directorul de achiziții.

În acest caz, procedura de atribuire a fost negociere fără anunț de participare, compania CFR Călători justificând că este vorba de produse cotate și achiziționate la o bursă de mărfuri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...