Mircea Solcanu, gazda emisiunii „Poveștiri de noapte”, debutează în cinematografie. Omul de televiziune va da viață, din 4 octombrie, unui personaj care, spune el, îi va fermeca deopotrivă pe copii și pe fanii animațiilor clasice, odată cu lansarea pe marile ecrane a mult așteptatei aventuri „Justin și cavalerii” 3D.
,,Mă cheamă Sota, am pălărie și sabie, îmi place stilul și sunt un bun strateg, așa ar suna descrierea fericită a personajului căruia i-am dat puțin din sufletul meu și de care mă simt un pic atașat. Este un debut și o descoperire despre mine. M-am întâlnit cu o lume în care m-aș ‚muta” oricând cu drag, o lume ‚desenată” de oameni buni în care binele e mult mai prezent decât în ‘pelicula” vieții”, povestește Mircea Solcanu.
În versiunea originală a animaței, vocea personajului Sota este dată de actorul Rupert Everett.
Împreună cu cei doi frați ai săi, Sota este mâna dreapta a lui Heraclio, un tip ironic, arogant care adoră să provoace necazuri. Totuși, mai mult decât orice altceva, Sota iubește moda. Deviza lui în viață este „Putere și stil!”. Cu o prezență de spirit extraordinară, acesta devine unul dintre cele mai amuzante personaje din film.
Filmul îl aduce în centrul acțiunii pe Justin, un tânăr simpatic, care locuiește într-un regat în care birocrații conduc, iar cavalerii au fost alungați. Mai presus de orice, își dorește să devină un cavaler neînfricat, exact ca bunicul său.
Deși, aparent, nu are calitățile necesare unui adevărat cavaler, Justin trebuie să își apere familia și regatul de crunta răzbunare a lui Sir Heraclio (Mark Strong) și a armatei sale de cavaleri alungați și hotărâți să distrugă totul în cale.
MediaPro Distribution a colaborat cu Mircea Solcanu pentru versiunea dublată în limba română a filmului de animație „Justin și cavalerii” 3D, alături și de alte nume sonore ale showbizului românesc, a căror interpretare va putea fi văzută pe marile ecrane din toată țara, din 4 octombrie.