Ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat, vineri, la Bistrița, că vrea ca studenții care fac practică în firme să fie plătiți pentru munca lor, iar stagiul efectuat să conteze la vechimea în muncă, în acest sens concepând Legea stagiului cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Bistrița, că studenții care fac stagii de practică ar trebui să fie retribuiți, iar perioada să constituie vechime în muncă și că, pentru a veni în ajutorul tinerilor, împreună cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a conceput Legea stagiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„O altă inițiativă, pe care o consider extrem de importantă, iar eu mă număr printre coinițatori împreună cu doamna Mariana Câmpeanu, se referă la Legea stagiului. Studenții, care prin curricula pe care o au trebuie să facă stagii de practică, să beneficieze de retribuție din partea angajatorului și să constituie vechime în muncă (perioada de stagiu – n.r.). Azi (vineri – n.r.) e bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Sunt circa 16.000 de locuri de muncă oferite lor în întreaga țară. Tinerii absolvenți au o problemă, peste tot li se cere experiență, așa că salut inițiativa legislativă a unui grup de parlamentari tineri care vor ca perioadele de voluntariat care să fie considerate vechime în muncă”, a afirmat Doina Pană.
Ministrul a spus că inițiativa legislativă a fost trimisă de guvern în Parlament.
În ceea ce privește numărul de angajați din România, ministrul a spus că acesta a crescut, la sfârșitul lunii iulie fiind înregistrate 5,68 de milioane de contracte de muncă active, iar numărul de salariați pentru care angajatorii au plătit impozite și contribuții sociale a ajuns la 5,19 milioane de persoane.