Peste 1.200 de persoane protestează, duminică seară, în centrul orașului Cluj-Napoca, față de proiectul minier de la Roșia Montană, iar câțiva protestatari au aruncat cu roșii într-o fotografie de mari dimensiuni a ministrului Culturii, Daniel Barbu, pe care au ancorat-o de un cadru din lemn.
Peste 500 de persoane s-au adunat, duminică, în jurul orei 17.00, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, având pancarte pe care scrie „Aurul în țară, Gabriel afară”, „Roșia Montană ne privește, nu stați în casă”, „Roșia Montană versus Roșia Pontană”, „Roșia Montană, inima României”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mai mulți protestatari au adus o fotografie de mari dimensiuni a ministrului Culturii, Daniel Barbu, pe care au scris „Barbarul – Ministrul sfârșitului culturii” și au aruncat în ea cu roșii, cerând demisia ministrului și
scandând „Hoții, hoții”.
„Am aruncat cu roșii pentru că Daniel Barbu nu vrea să semneze includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, pentru că minte și ascunde documente oficiale, pentru că ia cu copy-paste declarațiile RMGC, pentru că încă mai este ministru. Daniel Barbu face lobby pentru RMGC. Îi cerem demisia”, a spus Mihai Goțiu, unul dintre protestatari.
La ora transmiterii acestei știri, protestatarii au plecat în marș pe bulevardul Eroilor spre cartierul Gheorgheni, circulația pe bulevard fiind blocată.
Manifestanții scandează „Nu cedăm, nu capitulăm”, „Uniți, salvăm Roșia Montană”, „Demisia”.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, numărul protestatarilor a crescut la peste 1.200 de persoane.
Proteste față de proiectul minier de la Roșia Montană au loc în fiecare duminică începând din 1 septembrie, în Capitală și în alte orașe din țară, după ce în 27 august Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.