Prima pagină » Știri » Circulație feroviară blocată pe un fir, în apropierea Capitalei, din cauza unor copaci rupți de vânt

Circulație feroviară blocată pe un fir, în apropierea Capitalei, din cauza unor copaci rupți de vânt

Circulație feroviară blocată pe un fir, în apropierea Capitalei, din cauza unor copaci rupți de vânt
Circulația feroviară este blocată pe un fir, în apropierea Capitalei, între stațiile Chiajna - Grădinari și Crivina - Periș, din cauza unor copaci care au căzut pe gabaritul căii ferate, informează, marți, compania "CFR SA.

Circulația feroviară este blocată pe un fir, în apropierea Capitalei, între stațiile Chiajna – Grădinari și Crivina – Periș, din cauza unor copaci care au căzut pe gabaritul căii ferate, informează, marți, compania „CFR SA.

În urma incidentului, firul II a fost închis, trenurile putând circula doar pe firul I între stațiile Chiajna – Grădinari și Crivina – Periș, a precizat Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, într-un comunicat de presă.

Trenurile care circulă pe relațiile București – Craiova și București – Brașov pot înregistra întârzieri de 10-15 minute între stațiile Chiajna – Grădinari și Crivina – Periș.

Echipele de intervenție sunt la fața locului pentru eliberarea căii ferate pe firul II.

Reprezentanții companiei CFR au precizat că în prezent nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, însă circulația în județele avertizate cu cod portocaliu și cod galben se desfășoară în condiții de ploi abundente și vânt puternic.

Călătorii pot solicita informații despre eventualele întârzieri în traficul feroviar, din cauza vremii nefavorabile, la stațiile și agențiile CFR din București și din țară sau la numărul de telefon 021/9521.

Traficul aerian se desfășoară normal pe aeroporturile „Henri Coandă” și „Aurel Vlaicu” din Capitală.

Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București au anunțat că marți, până la ora 10.00, nu au fost înregistrate întârzieri și nici au fost anulate zbor pe cele două aeroporturi, din cauza condițiilor meteo.

Capitala și județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța sunt de luni, ora 21.00, până miercuri, la ora 02.00, sub cod portocaliu de ploi.

De asemenea, județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Golj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Galați sunt sub atenționare cod galben de ploi până miercuri, la ora 08.00.

Cantitățile de precipitații vor cumula 60-70 de litri pe metru pătrat în județele avertizate cu cod galben, iar în cele avertizate cu cod portocaliu vor depăși 80 de litri pe metru pătrat.

Citește și