Prima pagină » Știri externe » Fostul președinte Vaclav Klaus vrea ca Cehia să părăsească UE

Fostul președinte Vaclav Klaus vrea ca Cehia să părăsească UE

Fostul președinte Vaclav Klaus vrea ca Cehia să părăsească UE
Fostul președinte ceh Vaclav Klaus, un cunoscut eurosceptic, propune într-o nouă carte ca Cehia să iasă din Uniunea Europeană (UE), calificând proiectul unificării continentului drept un "imens eșec", a dezvăluit acesta pentru ediția de joi a unui ziar local, relatează AFP.

Fostul președinte ceh Vaclav Klaus, un cunoscut eurosceptic, propune într-o nouă carte ca Cehia să iasă din Uniunea Europeană (UE), calificând proiectul unificării continentului drept un „imens eșec”, a dezvăluit acesta pentru ediția de joi a unui ziar local, relatează AFP.

„Ultimul capitol al cărții mele depune un efort să spargă un tabu politic care există în continuare, și anume posibilitatea ieșirii din UE”, afirmă Klaus, în vârstă de 72 de ani, în coloanele cotidianului Dnes.

În opinia fostului șef al statului ceh (2003-2013), „Uniunea Europeană este un imens eșec, ca să nu mai vorbim de prostiile de tipul monedă comună”.

Noua carte a lui Klaus, „Republica cehă la răscruce de drumuri – vremea deciziei”, va apărea săptămâna viitoare.

Un economist și un mare admirator al fostului premier britanic Margaret Thatcher, Klaus este bine cunoscut pentru opiniile sale politice conservatoare și poziția sa foarte critică față de UE.

Calificându-se singur drept un „disident european”, el reproșează UE în special un „deficit democratic”, excese birocratice și reglementări supranaționale.

„Să nu vorbim despre democrație când vorbim despre Uniunea Europeană. Aceasta este o entitate antidemocratică și un proiect antidemocratic”, afirmă el în Dnes.

În opinia sa, UE îngrădește posibilitatea de a decide în mod liber a țărilor membre. „Sigur, poate fi o decizie genială sau stupidă, dar esențial este ca această decizie să fie liberă”, subliniază el.

Unul dintre artizanii trecerii la economia de piață după „revoluția de catifea” din 1989, Klaus a fost ministru de Finanțe (1989-1992), premier (1992-1997), președinte al Camerei Deputaților (1998-2002) și președinte al Republicii până în martie 2013.

La sfârșitul lui august a anunțat că nu va candida în alegerile legislative anticipate din octombrie, după ce a „reflectat îndelung și dureros” la revenirea sa în politică și la crearea unui nou partid de dreapta.

Luna trecută a respins speculații de presă cu privire la candidatura sa în alegerile europene din mai 2014.

Citește și