Prima pagină » Știri » Alergători din peste 35 de țări, la Maratonul București

Alergători din peste 35 de țări, la Maratonul București

Alergători din peste 35 de țări, la Maratonul București
Alergători din peste 35 de țări, printre care 15 atleți din elita internațională, vor participa, sâmbătă și duminică, la cursele din cadrul celei de-a șasea ediții a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, au anunțat joi, într-o conferință de presă, organizatorii competiției.

Alergători din peste 35 de țări, printre care 15 atleți din elita internațională, vor participa, sâmbătă și duminică, la cursele din cadrul celei de-a șasea ediții a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, au anunțat joi, într-o conferință de presă, organizatorii competiției.

La cele șapte curse din cadrul competiției, organizatorii vor oferi peste 150 de premii, dintre care 40 în sume de bani.

Sâmbătă va avea loc Cursa Copiilor, cu startul pe categorii de vârstă, începând cu ora 10.30, din Piața Constituției.

O noutate a ediției din acest an o reprezintă cursa „Jogging în scutece”, la care părinții vor alerga pe dintanța de 800 de metri, împingând căruciorul copilului, cu vârste între 6 luni și patru ani. Pentru a preveni accidentările, organizatorii au decis ca la această cursă să nu premieze viteza concurenților, premiile fiind oferite prin tragere la sorți.

Cursele scaunelor cu rotile, de maraton, semimaraton, maraton ștafetă și cursa populară vor avea loc duminică, începând cu ora 8.50.

Duminică, Federația Română de Atletism organizează, în cadrul Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, Campionatul Național de maraton, Seniori, Tineret și Juniori, atât la masculin cât și la feminin, precum și Campionatul Național de maraton pentru veterani, competiții la care și-au anunțat prezența 600 de sportivi.

Președintele Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, Valeria Răcilă van Groningen, a precizat faptul că traficul va fi închis sâmbătă, între orele 8.00 și 14.00, pe Bulevardul Unirii, între Piața Constituției și intersecția cu Bulevradul Regina Maria, pe ambele sensuri, iar duminică, circulația va fi resticționată între orele 6.30 și 16.00 pe rutele: Piața Constituției, Bd. Libertății între Piața George Coșbuc și Splaiul Independenței, Bulevardul Unirii, Bulevardul Decebal, Bulevardul Basarbia de la Piața Muncii până la intersecția cu Bd. Chișinău, zona Arenei Naționale, Bd. Națiunile Unite, Strada Halelor, Splaiul Independenței între Podul Eroilor și Piața Unirii, Calea Victoriei între intersecția cu Splaiul Independenței și cea cu Str. Ion Câmpineanu.

Pentru Cursa Populară traficul va fi închis pe străzile din jurul Palatului Parlamentului și Parcului Izvor, respectiv Bd. Libertății, Calea 13 Septembrie, Str. Izvor, Splaiul Independenței.

Autor

Citește și