CAB a anulat condamnarea de șapte ani de închisoare a fostului senator Olosz Gergely și va judeca în fond dosarul

CAB a anulat condamnarea de șapte ani de închisoare a fostului senator Olosz Gergely și va judeca în fond dosarul
Publicat: 04/10/2013, 15:44
Actualizat: 04/10/2013, 23:53

Curtea de Apel București a anulat condamnarea la șapte ani de închisoare primită de Olosz Gergely la Tribunalul București, pe motiv că această instanță nu era competentă să judece dosarul, întrucât fostul senator are calitatea de avocat, ceea ce atrage competența curții de apel.

Tribunalul Bucureștri l-a condamnat, în 17 iulie, pe fostul senator Olosz Gergely la șapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care este acuzat că, în perioada în care a fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a ajutat reprezentanții unor firme să obțină contracte oneroase.

Alături de Gergely au fost condamnați Ion Bîrcină, la patru ani de închisoare cu executare, Costin Iliescu, Cătălin Stan și Ovidiu Ionel Badea, la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Decizia Tribunalului București a fost atacată cu apel, în 26 iulie, la Curtea de Apel București, atât de cei cinci inculpați și de Direcția Națională Anticorupție, cât și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Magistrații Curții de Apel București au admis, în 2 octombrie, apelurile, au desființat în integralitate sentința din 17 iulie a Tribunalului București și au constatat că soluționarea cauzei în primă instanță revine CAB.

Instanța a dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii, cauza urmând să se rejudece în fond la Curtea de Apel București.

Dosarul a ajuns la Tribunalul București după ce instanța supremă a admis, în 17 mai, că nu mai are competența de a judeca acest caz ca urmare a faptului că Olosz Gergely nu mai este senator.

De altfel, potrivit avocaților fostului parlamentar, nici procurorii în faza de urmărire penală, nici judecătorul Mitu Stegaru de la Tribunalul București, nu l-au întrebat pe Olosz care este profesia sa, ținându-se cont doar de calitatea de parlamentar.

Judecătorul Mitu Stegaru, de la Tribunalul București, care l-a condamnat pe Olosz Gergely la șapte ani de închisoare, arăta, în motivarea deciziei, că noul Cod Penal prevede pedepse „mult mai blânde” pentru corupție, iar din acest motiv fostul senator a urmărit tergiversarea dosarului.

„În ciuda materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești (declarațiile co-inculpatilor pur și simplu l-au pus cu spatele la zid pe inculpatul Olosz), acesta a ales să uzeze de dreptul la tăcere, singurul lui țel și al apărătorilor săi fiind tergiversarea soluționării cauzei, în speranța că mai devreme sau mai târziu va intra în vigoare noul Cod penal care din păcate prevede pedepse mult mai blânde nu numai pentru toate infracțiunile, dar mai ales pentru cele de corupție, adoptarea noului Cod Penal în opinia noastră nefăcând nimic altceva decât să încurajeze săvârșirea de infracțiuni de corupție ca și când România nu ar fi catalogat cel mai corupt stat din UE, ci ar fi privit ca un stat din Scandinavia”, a scris Mitu Stegaru în motivarea sentinței.

Judecătorul mai arăta în motivare că Olosz Gergely „și-a dat demisia din Parlament «probabil din respect față de justiție și a se pune la dispoziția acesteia», cauza ajungând astfel pe rolul Tribunalului București în speranța deloc deșartă că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare vor trece cel puțin 2-3 ani, perioadă de timp în care în România se pot întâmpla destule, inclusiv noul Cod penal care prevede pedepse atât de blânde pentru faptele de corupție”.

Judecătorul Mitu Stegaru a mai arătat în motivare că Olosz Gergely „și-a format la nivelul organelor de decizie o serie de relații de care a înțeles să se folosească în interes propriu, în scopul dobândirii de sume de bani prin traficarea acestor relații”, și a uitat „pur și simplu că electoratul de etnie … (maghiară – n.r.) l-a trimis în Parlamentul României și a fost ales în structurile de conducere ale UDMR pentru a-i apăra interesele, și nu pentru o îmbogățire rapidă și nelegală”.

Tot despre Olsoz, magistratul susține că acesta, „ca mulți alții, de altfel, nu a dat multe «parale» pe intersele comunității care l-a propulsat în această înaltă demnitate (președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei – n.r.), ci a înțeles că trebuie să «acționeze rapid și eficient» (propulsarea în astfel de înalte funcții cu putere de decizie cum este cea de președinte ANRE este în România efemeră, partidele politice înțelegând să-și răsplătească membrii săi imediat ce ajung la putere cu astfel de functii, neținindu-se în nici un fel seama de competența și moralitatea celor care le ocupă) pentru îmbogățirea sa pe căi necinstite cu sume de bani uriașe la care cvasi totalitatea contribuabililor de rând nici nu visează”.

Judecătorul Mitu Stegaru este cel care, în 2011, a decis arestarea preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul Petromservice, și care, în aprilie 2012, i-a condamnat la închisoare pe fotbaliștii Cristi Munteanu și Andrei Mărgăritescu. Tot Stegaru, anul acesta, a dat declarații ca martor în dosarul de corupție al colegelor sale Antonela Costache și Viorica Dinu.

Dosarul în care Olosz Gergely, fost președinte al ANRE în perioada 2007-2008, este judecat pentru trafic de influență, alături de patru reprezentanți ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obțină contracte oneroase, a fost trimis în octombrie 2012 instanței supreme, întrucât acesta era atunci deputat, ulterior câștigând un mandat de senator.

Olosz Gergely a anunțat, în 13 mai 2013, că renunță la mandatul de senator, invocând campania de compromitere ce ar fi fost purtată împotriva sa în ultima perioadă. Ulterior, avocații acestuia au cerut instnaței supreme să decline cauza întrucât acesta nu mai este parlamentar, astfel că Tribunalului București îi revine competența de judecare. Avocații mai arătau atunci că fapta de trafic de influență pentru care este judecat clientul lor nu a fost comisă de acesta în perioada în care a fost deputat sau senator.

În același dosar sunt judecați Ion Bîrcină și Costin Iliescu, reprezentanți ai mai multor societăți comerciale, Cătălin Stan, administrator de drept la SC Power Plus SRL și Ovidiu Ionel Badea, administrator al SC Budirom Serv SRL.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanței, că în perioada mai 2010 – februarie 2011, Ion Bîrcină, Costin Iliescu, Cătălin Stan și Ovidiu Ionel Badea s-au asociat cu scopul de a cumpăra influența lui Olosz Gergely, în vederea obținerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.

În acest context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, deputatul Olosz Gergely a pretins, pentru sine și pentru altul, de la cei trei, suma de 516.000 de euro, disimulată într-un contract de consultanță între SC Power Plus SRL, firmă controlată de grupul Bîrcină, și o altă societate comercială de tip off shore.

„Din suma pretinsă, Power Plus SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziții de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin”, au notat procurorii în documentul citat.

De asemenea, procurorii îl acuză pe Olosz Gergely că în perioada septembrie – noiembrie 2010 a pretins de la aceleași persoane și a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 de lei.

În schimbul banilor, Olosz Gergely și-a exercitat influența, respectiv a lăsat să se creadă că are influență pe lângă o persoană cu funcție de conducere din cadrul CEZ România SA, susțin procurorii DNA.

„Traficul de influență s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcționarilor de la CEZ România și CEZ Distribuție SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte: să execute întocmai și la timp plățile din contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică dintre SC Power Plus SRL și SC CEZ Vânzare SA; contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ Distribuție SA și SC Budirom Serv SRL (firmă din grupul Bîrcină); contractul de cesiune de creanță dintre SC CEZ Distribuție SA și SC Budirom Serv SRL, având ca obiect cesionarea creanței de 30 milioane lei, creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiași influențe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze și creanța în valoare de 36.204.674 lei către aceeași firmă (creanță cu același regim ca cel din prima etapă)”, au precizat procurorii.

De asemenea, în perioada noiembrie 2010-februarie 2011, Olosz Gergely și-a folosit influența, „astfel cum a fost cumpărată de grupul Bîrcină”, pe lângă o persoană cu funcție de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a o determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiții din fonduri europene pe direcția Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

„Ca urmare, în aceeași perioadă, persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului Bîrcină contactarea unor consultanți pe fonduri europene”, au mai scris procurorii anticorupție în rechizitoriul trimis instanței.

La rândul său, în perioada 2010 – 2011, Cătălin Stan, în calitate de administrator de drept la SC Power Plus SRL, a înregistrat în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile, sumele transferate în baza contractului de consultanță descris mai sus, consecința fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96 lei, reprezentând impozit pe profit.

În vederea confiscării și recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Olosz Gergely, Bîrcină Ion, Iliescu Costin și Stan Cătălin și a părții responsabile civilmente S.C. Power Plus SRL.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea