Un tren autonom futurist ar putea deveni noul mijloc de transport subteran în comun al Londrei, scrie Daily Mail. Costul unui singur vagon s-ar ridicat la circa un milion de lire sterline.
Modelul Inspiro nu are nevoie de însoțitor și este cu mult mai eficient din punct de vedere al combustibilului, în comparație cu modelele aflate în circulație la ora actuală. Totodată, trenul este mai spațios și oferă mai mult confort pentru călători, promite producătorul Siemens.
Potrivit presei locale, compania ar fi dat de înțeles că trenul ar putea fi produs chiar în Marea Britanie în situația în care primarul decide să comande câteva vagoane.
Inspiro este cu 30% mai eficient din punct de vedere al consumului de combustibil și cu 20% mai ușor decât alte trenuri moderne similare.
Vagoanele sunt luminate cu LED-uri și dispun de aer condiționat. Totodată, ușile sunt mai mari ceea ce ar permite înlesnirea desfășurării traficului de călători la orele de vârf.
Cu toate acestea, sindicatele s-ar putea opune deciziei de a comanda astfel de trenuri, având în vedere că acestea se pot deplasa autonom, nefiind nevoie de un însoțitor de tren, ceea ce ar putea duce la reduceri de personal la metrou.
Trenurile futuriste vor fi expuse la Londra.
„Expoziția noastră evidențiază unele dintre inovațiile care pot fi luate în considerare de către autoritățile locale pentru a veni în întâmpinarea neajunsurilor transportului subteran, dar și pentru a-i ajuta pe pasageri să se bucure de o experiență de călătorie îmbunătățită”, a arătat Steve Scrimshaw, managing director la Siemens Rail Systems Marea Britanie.