Povestea emoționantă din spatele acestei fotografii. „A fost un accident groaznic”

Povestea emoționantă din spatele acestei fotografii. A fost un accident groaznic
Publicat: 07/10/2013, 10:00
Actualizat: 05/07/2016, 21:47

Deși în urmă cu doar două luni piciorul i-a fost amputat, modelul britanic Sian Green dă tuturor o lecție de viață, spunând că face tot posibilul pentru a merge mai departe cu zâmbetul pe buze.

În august, tânăra în vârstă de 24 de ani, originară din Leichester, se afla în vacanță în New York. La doar câteva ore după sosirea în orașul american, Sian a fost lovită, pe trotuar, de un taximetrist care susține că pierduse controlul volanului. Tânăra a fost grav accidentată la piciorul stâng, astfel că medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva membrul, relatează Daily Mail.

„Am țipat către medic să-mi salveze piciorul”, își amintește ea. „Dar doctorul mi-a spus atunci . Am știut din acea clipă că nimic nu va mai fi la fel în viața mea”, a adăugat Sian.

Au urmat intervenții chirurgicale grele și o perioadă de recuperare. Totuși, după doar șase săptămâni, tânăra a decis că trebuie înfrunte situația grea în care se afla și să fie pregătită pentru o nouă etapă.

„Sunt foarte multe lucruri pe care acum nu le mai pot face fără a fi ajutată de cineva (…) Dar încerc să-mi amintesc de fiecare dată că dependența mea de ceilalți nu va dura pentru totdeauna și că trebuie să fiu recunoscătoare că sunt încă în viață”, a povestit tânăra, precizând că în curând va primi o proteză pentru picior.

„Întotdeauna am fost o persoană puternică și sunt hotărâtă să nu las să se schimbe asta. Sunt încă aceeași persoană, cu excepția faptului că acum privesc viața altfel. Apreciez altfel bucuria de a trăi”, a explicat Sian.

Totodată, tânăra a mărturisit că s-a lăsat inspirată de cazul militarilor care au rămas cu diverse handicapuri după ce au luptat în Afganistan, precum și de toți acei sportivi care participă la Jocurile Paralimpice.

„Iubitul meu, William, care a fost soldat, îmi amintește în permanență că sunt oameni care și-au pierdut ambele picioare și, cu toate acestea, își trăiesc viața din plin. Trebuie doar să mă gândesc la Jocurile Paralimpice și știu că acest lucru e adevărat. Iar când văd oameni ca Heather Mills (fost model englez, n. red) care, de asemenea, și-a pierdut un picior într-un accident rutier, mă inspiră foarte mult.”

Șoferul care a lovit-o pe englezoaică este acum cercetat de Poliție. Potrivit sursei citate, acesta nu avea licență pentru a conduce taxiul, iar permisul îi fusese deja suspendat pentru alte antecedente în trafic. Bărbatul a negat că ar fi încercat să lovească biciclistul în mod intenționat, însă Sian nu este convinsă de acest lucru.

„A fost un accident groaznic, dar ar fi putut fi evitat. L-am văzut pe șofer cum a intrat în mod deliberat pe trotuar, unde eu și prietena mea ne aflam, pentru a-l lovi pe biciclist. (…) Încă nu-mi vine să cred că poliția nu l-a arestat pe loc.”

Sian Green și familia sa urmează să-l dea în judecată pe șoferul taxiului și compania pentru care acesta lucra.

„Cred că cineva trebuie să plătească pentru ce mi s-a întâmplat și pentru impactul pe care acest lucru l-a avut asupra familiei mele și a prietenilor. Cu toții au fost nevoiți să schimbe ceva la viețile lor pentru a mă ajuta pe mine să merg mai departe”, a explicat tânăra.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea: Votul în Republica Moldova s-a încheiat /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu