O sondă lunară, lansată de NASA pe 6 septembrie, a reușit să se plaseze pe orbita satelitului natural al Terrei, în pofida faptului că buna funcționare a operațiunilor și a misiunilor inițiate de Agenția spațială americană este serios afectată de criza federală bugetară din această țară.
Potrivit Reuters, sonda Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE) a fost lansată pe 6 septembrie, cu ajutorul unei rachete de mici dimensiuni, fiind plasată de aceasta pe o orbită eliptică înaltă în jurul Terrei.
După ce a efectuat trei rotații în jurul Terrei, LADEE s-a aflat, duminică, în poziția ideală pentru a-și porni motorul cu propulsie inversată, cu ajutorul căruia a reușit să ajungă într-o zonă de unde a putut fi atrasă de gravitația Lunii și s-a plasat apoi pe orbita lunară.
Sincronizarea operațiunilor nu a fost deloc ideală. Criza bugetară care a blocat parțial funcționarea Guvernului american a făcut ca aproximativ 97% din totalul personalului de circa 18.000 de angajați pe care îi are NASA să nu lucreze în aceste zile.
Însă printre cei 3% care au putut totuși să lucreze s-au aflat și controlorii misiunii LADEE, care au monitorizat acea manevră dificilă de plasare a sondei pe orbita lunară, a precizat coordonatorul acestei misiuni, Greg Delory, cercetător la Ames Research Center din Moffett Field din California.
Pe parcursul următoarelor două săptămâni, LADEE își va regla orbita pentru a se poziționa la o distanță de 155 de mile (249,4 kilometri) de suprafața lunară, considerată o distanță ideală pentru a studia gazele care înconjoară satelitul natural al Terrei și particulele de praf cu sarcină electrică de pe suprafața lunară.
Criza bugetară guvernamentală din Statele Unite nu ar trebui să împiedice o verificare a sistemului de comunicare prin laser cu care este înzestrată sonda LADEE, prevăzută pentru sfârșitul acestei luni, a precizat Greg Delory.
Săptămâna trecută, NASA a readus la muncă echipele care pregătesc o nouă sondă marțiană, a cărei lansare este programată pentru 18 noiembrie.
Între timp, echipele de la NASA care încă mai lucrează supraveghează în aceste zile sateliții de comunicații și sondele spațiale științifice.