Operatorul poștal Integer:pl, al doilea ca mărime din Polonia, va monta în România, până la finele acestui an, un număr de 200 de terminale stradale electronice pentru ridicarea coletelor, alte 300 urmând să fie instalate în 2014, a anunțat compania.
„Compania urmărește să asigure prezența InPost în cele mai importante orașe din România. În prezent, Integer.pl Group este în faza finală de negociere a parteneriatelor strategice cu operatori locali care să asigure serviciile de curierat asociate alimentării automatelor”, se arată într-un comunicat al grupului.
Amplasate în zone publice, cu trafic ridicat, precum supermarket-uri, benzinării, stații de metrou, centre comerciale și altele, automatele InPost permit ridicarea 24/24 a cumpărăturilor comandate prin magazinele online.
La plasarea comenzii, clienții optează pentru serviciul de livrare InPost și aleg automatul din zona de unde doresc să ridice coletul.
Aceștia pot monitoriza livrarea și primesc notificări prin sms și e-mail la sosirea pachetului, precum și un cod utilizat pentru a deschide caseta. Clienți beneficiază atât de posibilitatea de a prelua pachetul la orice oră, dintr-o zonă convenabilă, precum și de tarife de livrare mai mici.
„Sistemul eficientizează logistica de transport prin reducerea distanțelor parcurse de către curieri, ceea ce face ca InPost să ofere o alternativă mai ieftină la livrarile actuale”, se mai spune în comunicat.
Expansiunea Integer:pl în Romania face parte dintr-un plan amplu de dezvoltare și investiții la nivel european de 300 milioane de euro.
„Extinderea în România este determinată de avansul comerțului electronic pe plan local – domeniu cheie de acțiune a grupului. Cu o valoare estimată la 600 milioane de euro în 2012, comerțul online urmează să inregistreze o creștere de 25%, la 750 milioane de euro până la sfârșitul anului 2013, potrivit studiului Romanian E-Commerce Market 2012. La aceste oportunități se adaugă cei peste un milion de utilizatori de internet care realizeaza cumpărături online și cele peste 3.500 e-shops active pe piață”, se arată în comunicat.
Potrivit directorului general al Integer.pl Group, RafaÅ‚ Brzoska, România este o piață în dezvoltare cu un potențial important pentru noi tipuri de servicii.
„Compania își continuă dezvoltarea simultan și pe alte piețe. Grupul Integer.pl derulează cea mai amplă extindere în afara Poloniei din istoria companiei. În prezent, peste 2.400 de automate pentru colete sunt disponibile în diverse modele la nivel mondial și doar anul acesta vor fi amplasate alte 2.000 de unități. Automatele InPost sunt disponible în 14 țări din lume, respectiv Polonia, Arabia Saudită, Australia, Brazilia, Chile, Marea Britanie, Irlanda, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina, Rusia, Cipru, Slovacia și Cehia”, a spus Brzoska.
Proiectul privind instalarea terminalelor este realizat împreună cu compania de private equity PineBridge Investments.
„Acesta implică instalarea a circa 16.000 de unități până în 2016 și face parte dintr-un plan de investiții la nivel european pe trei ani, în valoare de 300 milioane de euro”, se precizează în comunicat.
Integer.pl Group este al doilea cel mai mare grup poștal din Polonia, care include InPost – cel mai important serviciu postal privat, InPost Finance – furnizor independent de servicii financiare și de asigurări, precum și Paczkomaty InPost – sistemul de automate pentru colete.
Compania este listată la Bursa din Varșovia din 2007.