Știrea cu blocul din China construit fix în mijlocul autostrăzii a circulat zilele trecute pe internet. Iată că nu doar în statul asiatic planificarea urbanistică lasă de dorit. Lucrările pentru rețeaua de apă și canalizare din orașul Flămânzi ar putea modifica câteva șosele. Potrivit proiectului tehnic, conductele de apă trebuie să treacă fix prin mijlocul unor străzi care abia au fost asfaltate.
Planul rețelei de apă a venit fix după ce s-au asfaltat 10,5 kilometri de drum, patru kilometri de trotuar, s-au amenajat două poduri și 14 stații de autobuz. proiectul a costat 12 milioane de lei.
Acum, compania Nova Apaserv vrea să treacă cu conductele fix prin mojlocul străzii proaspăt asflatate. „Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Primăria Flămânzi nu-și va da avizul pentru lucrări”, a declarat primarul Dan Oloeriu, pentru Monitorulbt.ro.