Antrenorul echipei Rapid, Viorel Moldovan, le-a transmis jucătorilor săi înaintea partidei cu Farul Constanța să fie atenți și să nu se îmbete cu apă rece că sunt pe locul întâi al Ligii a II-a (Seria 1), precizând că așteaptă de la ei implicare totală până la sfârșitul sezonului.
„Întâlnim un adversar inconstant, o echipă ciudată care dacă este lăsată să joace fotbal o face foarte bine. Aștept însă de la băieți să ne impunem și să luăm toate punctele. Am urmărit atent evoluția Farului, au jucători cu potențial, dar trebuie să câștigăm. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece pentru că suntem pe locul întâi în clasament. Mai este mult până departe și aștept seriozitate și implicare totală până la sfârșit”, a declarat, marți, tehnicianul, într-o conferință de presă.
Moldovan a menționat că mijlocașul congolez Nicolas Vangu, pe care l-a testat, miercuri, într-un amical cu echipa de juniori a clubului, nu va rămâne în lot. „A venit un jucător (n.r. – Nicolas Vangu) care a dat probe la un joc școală cu juniorii. Dar nu este semnat, nu suntem atât de amatori încât după o zi de probă să îl și luăm. Nici nu știu dacă a mai venit azi, oricum, nu e ceea ce vrem noi. Are alt profil și acolo unde joacă el este puțină aglomerație. Eu am nevoie de jucători de calitate, că jucători am mulți. Doi-trei fotbaliști de calitate cu experiență nu mi-ar displăcea”, a explicat antrenorul.
El a explicat că Daniel Niculae, care s-a antrenat alături de lotul formației giuleștene în ultima perioadă, nu i-a dat încă un răspuns dacă dorește să evolueze pentru Rapid până în pauza competițională din iarnă. „Nu mi-a dat niciun răspuns deocamdantă, n-am mai vorbit de săptămâna trecută. Nu știu dacă și-a găsit angajament. Eu aș avea nevoie de un atacant exploziv, dinamic, care să ceară mingea în spațiul liber, dar vom vedea. Sunt conștient însă că trebuie să îmi fac treaba cu ce am la dispoziție”, a precizat Moldovan.
În partida cu Farul Constanța, programată, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii a II-a, Viorel Moldovan nu va putea conta pe jucătorii Andrei Ciolacu și Mădălin Martin, covocați pentru meciul din deplasare al echipei naționale de tineret al României cu Irlanda, din cadrul grupei a VI-a a preliminariilor CE 2013-2015.