Grevă la metrou luni, în intervalul 4:00-16:00. Sindicaliștii de la RATB li se pot alătura marți. UPDATE Greva a fost suspendată

Grevă la metrou luni, în intervalul 4:00-16:00. Sindicaliștii de la RATB li se pot alătura marți. UPDATE Greva a fost suspendată
Publicat: 11/10/2013, 14:22
Actualizat: 11/10/2013, 14:22

UPDATE„Luni vor circula și metroul și mijloacele RATB. Greva a fost suspendată”, a anunțat Ion Rădoi, președintele Federației Sindicatelor din Transporturi, la ieșirea de la negocierile de la Ministerul Transporturilor.


Metroul din București nu va circula luni, între orele 4:00 și 16:00, iar de marți sindicaliștii de la RATB se vor alătura, pentru o zi, colegilor lor de la Metrorex.

„Dacă după negocierile pe care sindicatul de la metrou le va purta cu conducerea Metrorex, inclusiv la acest sfârșit de săptămână, nu le vor fi îndeplinite solicitările, angajații Metrorex vor declanșa luni greva în intervalul 4:00-16:00. De marți, greviștilor de la metrou li se vor alătura și sindicaliștii de la RATB, din spirit de solidaritate, pentru o singură zi, pentru că așa ne permite legea”, a declarat pentru gândulVasile Petrariu, lider sindical RATB.

Petrariu a spus că, deocamdată, angajații transportului public de suprafață din Capitală nu au revendicări către conducerea regiei de transport, ci ei intenționează să se solidarizeze cu cei de la metrou „pentru a-i ajuta”, dar și pentru că la final de an va expira și contractul lor colectiv de muncă. „Vrem, prin acest protest, să atragem atențiafactorilor responsabili”, a afirmat Petrariu.

În 26 septembrie, președintele Unității Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, anunța că greva generală la metrou și RATB, anunțată inițial pentru 30 septembrie, a fost amânată pentru luni, 14 octombrie, pentru a putea continua negocierile cu echipa guvernamentală.

„Ca urmare a negocierilor începute pe data de 18 septembrie, între reprezentanții Federației din Trasporturi, Transloc și Servicii Publice «ATU – România» și echipa guvernamentală, dar în primul rând din respect pentru cei peste 700.000 de călători care folosesc zi de zi metroul bucureștean, greva propriu-zisă de la metrou anunțată pentru data de 30 septembrie 2013 se va amâna până pe data de 14 octombrie 2013. În acest timp negocierile vor continua și sperăm că se vor găsi și soluții”, a spus Rădoi, citat într-un comunicat de presă.

Sindicaliștii Metrorex l-au abordat pe premierul Victor Ponta, în 25 septembrie, pe șantierul Magistralei 5, și i-au solicitat să îi primească la Guvern pentru a discuta despre indexarea salariilor, spunându-i că nu dispune de toate datele și că îi vor prezenta ei situația corectă.

Ponta a arătat că declanșarea grevei la metrou nu ar fi un gest corect și de bun-simț, în condițiile în care Metrorex beneficiază de subvenții de la buget, respectiv din încasările strânse de la toți românii, nu doar de la bucureșteni.

„Evident că îmi doresc să nu existe grevă la metrou. Noi dăm în fiecare an subvenție la metrou din banii tuturor cetățenilor României, și cel din Sălaș, și cel din Botoșani plătește pentru metrou, așa încât asta ar mai lipsi acum, să avem și o grevă. Cred că nu ar fi corect și de bun-simț”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a precizat că ministrul Transporturilor și ministrul delegat pentru Buget vor continua dialogul cu sindicatele.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declara, în 20 septembrie, că a avut o discuție cu reprezentanții Metrorex pe subiectul protestului organizat în Capitală și a estimat că se va stinge conflictul în urma negocierilor purtate cu Ministerul de Finanțe.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a precizat că în situația în care protestul de la metrou va avea loc, se vor gândi „măsuri alternative” de deplasare pentru bucureșteni pentru perioada întreruperii circulației cu metroul.

Sindicaliștii anunțau în 4 septembrie că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri activitatea pe termen nelimitat, atât la metrou, cât și la RATB.

Aceștia cer modificarea legislației sociale în vigoare și reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

În 17 septembrie, angajații de la metrou au fost în grevă de avertisment, activitatea fiind oprită între orele 4.00 și 6.00.

La o zi după greva de avertisment de la metrou, peste 3.000 de sindicaliști au participat la un miting la sediul Guvernului și la un marș până în Piața Constituției.

Președintele Federației Sindicatelor din Transporturi, Transloc și Servicii Publice „ATU – România”, Ion Rădoi, declara, la protestul din centrul Capitalei, că Victor Ponta este „cel mai indiferent și arogant prim-ministru cu sindicatele din 1990”, pentru că a primit 11 scrisori privind situația transportatorilor și nu a răspuns la niciuna.

Guvernul va relua dialogul cu sindicaliștii de la Metrorex și va încerca să rezolve acele revendicări care pot fi acceptate, dar nu va mai fi de acord ca toate afacerile metroului să fie intermediate de firma sindicatului, spunea atunci premierul Victor Ponta.

„Ei voi salarii mai mari, noi plătim 800 de milioane subvenții de la toți cetățenii României pentru metrou. Ce se poate face, facem, dar în același timp nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma-sindicat. Asta nu se mai poate și, dacă asta e supărarea, pe asta nu o putem îndrepta. Firma sindicatului care intermediază toate activitățile metroului, asta nu se mai poate. Să le spuneți și din partea mea, eu le-am spus direct, s-au supărat pe mine, să se supere și pe dumneavoastră, dar cred că trebuie să punem punct”, le-a spus Ponta miniștrilor în ședința de Guvern din 18 septembrie.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor