Femeie rănită într-un accident provocat de un angajat ISU care a urcat băut la volan

Femeie rănită într-un accident provocat de un angajat ISU care a urcat băut la volan
Publicat: 12/10/2013, 16:04
Actualizat: 20/02/2015, 00:22

Un cadru militar angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova a provocat un accident, sâmbătă, pe o stradă din Ploiești, în urma căruia a femeie a fost rănită, primele verificări ale polițiștilor arătând că angajatul ISU consumase alcool înainte de a urca la volan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Prahova, Daniel Radu, accidentul a avut loc sâmbătă dimineață, pe strada Văleni din Ploiești.

Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul autoturismului într-o curbă și a intrat într-o altă mașină care circula regulamentar din sens opus. În urma accidentului, o femeie de 47 de ani a fost rănită, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.

Testul de alcoolemie făcut cu alcooltestul a arătat că șoferul avea o alcoolemie de 0,31 la mie în aerul expirat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că șoferul este cadru militar la ISU Prahova și că se afla în afara orelor de program. Acesta este angajat al ISU Prahova de mai puțin de un an.

„În funcție de concluziile anchetei Poliției în acest caz, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova vor fi luate măsurile care se impun, dacă va fi cazul”, a spus Raluca Vasiloae.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Plata în numerar. Anunț despre românii care nu au card sau cont la bancă
O situație de viață și de moarte în mașină. Sfaturi de aur pentru șoferi
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chia și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu