FC Steaua a publicat, luni, pe site-ul oficial, un mesaj al patronului Gigi Becali, aflat în închisoare, prin care acesta îi roagă pe managerul general Mihai Stoica și pe antrenorul Laurențiu Reghecampf să fie „mai smeriți și mai umili”, pentru binele echipei.
„George Becali a transmis că a fost afectat și amărât de atacurile la care a fost supus, dar, cu toate acestea, a ales să răspundă cu înțelegere și mesaje de pace la toate acuzațiile care i s-au adus. De asemenea, acesta a transmis că, deși nu-i poate obliga, îi roagă pe Mihai Stoica și pe Laurențiu Reghecampf să fie mai smeriți și mai umili, lăsând trufia și mândria la o parte, pentru binele echipei și pentru asigurarea condițiilor optime obținerii marilor performanțe”, a precizat sursa citată.
Totodată, FC Steaua a prezentat un extras bancar, potrivit căruia în contul clubului se află sumele de 8.017.084 de euro și 4.544.763 de lei.
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, în urmă cu o săptămână, într-o conferință de presă, că Steaua nu mai are fonduri pentru a-și desfășura activitatea. „Am înțeles și eu că nu mai au bani, așa am citit în presă. Cică nu au plătit nici ratele la jucători, e treaba lor, nu a mea”, a menționat atunci Dragomir.
Adrian Petculescu, [email protected]
Friedrich Nietzsche, omagiat de Google. Cele mai cunoscute citate ale filozofului