ARCB: Oprescu trebuie să prezinte până vineri decizia de desființare a Cathedral Plaza

ARCB: Oprescu trebuie să prezinte până vineri decizia de desființare a Cathedral Plaza
Publicat: 16/10/2013, 01:09
Actualizat: 29/07/2014, 19:41

Primarul Capitalei Sorin Oprescu trebuie să prezinte, până vineri, la ora 14.00, decizia de desființare a Cathedral Plaza, fiind somat de executorul judecătoresc să pună în aplicare decizia irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, informează Arhiepiscopia Romano-Catolică București (ARCB).

La Primăria Capitalei a fost înregistrată, pe 17 septembrie, o somație de la un executor judecătoresc pentru emiterea, de către primarul general, în termen de 10 zile, a deciziei de desființare a imobilului Cathedral Plaza. De asemenea, primarul a fost somat să plătească suma de 7.688 de lei, cu titlul de cheltuieli de executare silită, către ARCB, Mihaela Dudac și Iuliana Bor, care au depus acțiunea în instanță pentru desființarea Cathedral Plaza.

Întrucât decizia nu a fost emisă, iar termenul prevăzut în somație a expirat, pe 3 noiembrie, primăria a primit o solicitare din partea executorului judecătoresc ca, până pe 17 octombrie, la ora 14.00, Sorin Oprescu să emită decizia privind desființarea construcției și să achite reclamanților suma de 7.688 de lei.

„În loc să treacă la acțiune, primarul general este consiliat de aceeași casă de avocați care reprezintă și interesele clădirii Cathedral Plaza, găsind tot felul de subterfugii pentru neaplicarea hotărârii judecătorești, fie prin avansarea unor sume fabuloase privind costurile desființării construcției, fie prin invocarea unor riscuri iluzorii privind siguranța catedralei în caz de desființare a construcției ilegale, atitudine care aduce mai mult a amenințare decât a îngrijorare”, se arată într-un comunicat al ARCB.

Reprezentanții Arhiepiscopiei mai observă că, deși nu își găsește timp pentru a trece la demolarea Cathedral Plaza, totuși primarul Sorin Oprescu a avut timp să autorizeze demolarea unei case istorice, legată de viața și personalitatea monseniorului Vladimir Ghika, declarat de curând fericit de către Biserica Catolică și pentru care s-a constatat calitatea de deținut politic de către Tribunalul București.

Imobilele de pe strada Cristian Tell nr 16-16A și 18, cel dintâi fiind o casă de la sfârșitul secolului al 19-lea în care ar fi locuit diplomatul Dimitrie Ghika, împreună cu frații săi, monseniorul Vladimir Ghika și fratele său, Alexandru Pictorul, au fost demolate weekendul trecut, în baza unei autorizații emise de Primăria Capitalei.

„Avem speranța că nu vom fi obligați să solicităm încă o dată sprijinul forurilor internaționale, mai ales al celor implicate în procesul de monitorizare a aplicării hotărârilor judecătorești în România, astfel încât să nu fie nevoie de proceduri dureroase, pentru ca dreptatea câștigată în mulți ani de judecată să își găsească în sfârșit drumul către lumină”, a declarat Ioan Robu, arhiepiscopul romano-catolic de București.

Totodată, potrivit ARCB, episcopii catolici din Europa, reuniți în Adunarea Plenară a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), desfășurată la Bratislava, și-au manifestat îngrijorarea față de neaplicarea de către primarul general al Capitalei a deciziilor instanțelor de judecată din România, referitoare la demolarea edificiului construit ilegal lângă Catedrala romano-catolica Sf. Iosif din București, într-un comunicat remis presei internaționale, în data de 7 octombrie.

La rândul său, Consiliul Consultativ al Cultelor din România a depus, în data de 24 septembrie, la Primăria Generală a Municipiului București o declarație prin care își manifestă solidaritatea cu Arhiepiscopia Romano-Catolică București, semnată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel, precum și de reprezentanții Bisericii Greco-Catolice, Bisericii Armene, Bisericii Ortodoxe Sârbe de Timișoara, Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi, Bisericii Reformate, Bisericii Evanghelice Lutherane, Bisericii Unitariene din Transilvania, Federației Comunităților Evreiești și Cultului Musulman din România, printre altele.

Sorin Oprescu declara, pe 26 septembrie, că nu a primit nicio somație de emitere a dispoziției de desființare a Cathedral Plaza.

Edilul spunea, tot atunci, că pentru a pune în practică hotărârea definitivă și irevocabilă a instanței care prevede demolarea imobilului Cathedral Plaza trebuie emisă o dispoziție de primar, fiind necesară și evaluarea cheltuielilor în acest scop.

„Știm că există hotărâre de definitivă și irevocabilă a instanței. Acolo trebuie emisă o decizie a primarului general de desființare, după care dacă dânșii, cei care au construit, nu vor desființa, se va face o somație”, a spus Oprescu, răspunzând unei întrebări referitoare la demolarea efectivă a clădirii.

Întrebat cât vor costa lucrările de demolare, primarul general al Capitalei a subliniat că, deși nu a fost finalizată evaluarea, ar fi vorba despre aproximativ patru milioane de euro.

Întrebat despre cine va plăti efectiv lucrările de demolare a imobilului, primarul Capitalei a arătat că municipalitatea va recupera banii, însă, până atunci, este vorba despre punerea în aplicare a unei decizii a instanței.

Episcopii catolici din România, nemulțumiți că primarul general Sorin Oprescu tergiversează, în opinia lor, luarea de măsuri pentru desființarea Cathedral Plaza, i-au trimis edilului, în 17 septembrie, o scrisoare în care îi cereau acestuia să aplice decizia instanței privind demolarea clădirii.

Primarul general Sorin Oprescu declara în 25 ianuarie, referitor la decizia instanței care îl obligă să emită decizia privind desființarea construcției Cathedral Plaza, că așteaptă să vadă „motivația” magistraților și că va respecta legea.

Curtea de Apel Ploiești a decis irevocabil, pe 23 ianuarie, demolarea turnului Cathedral Plaza și readucerea terenului pe care a fost edificată această construcție la destinația inițială, aceea de parc. Curtea a menținut astfel sentința din 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Anamaria Prodan, cele mai îndrăzneţe apariţii! Atenție, interzis minorilor
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță: Se strigă darul de nuntă
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Inna, cerută în căsătorie înainte de Deliric! Cine este bărbatul care i-a fânt inima artistei:...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Efectul Zel’dovich, confirmat după 50 de ani de la teoretizare